Social

Romanul Monicai Lovinescu oscileaza intre politic si biografic

La citeva zile dupa aparitia volumului, “Cuvintul din cuvinte”, trei critici literari ii compun o cronica de intimpinare. „Sper sa nu se faca o confuzie intre valoarea omului si a disidentului monica lovinescu si valoarea romanului. Ar fi trist sa se extinda prestigiul ei de intelectual asupra calitatii de romancier. Bine ar fi ca romanul sa se bucure de o critica justa, chiar daca tematica e una sensibila pentru noi. Insa cind vine vorba despre literatura, tematica e mai putin importanta“, e de parere criticul literar Alexandru Matei. Colega sa de breasla Carmen Musat regreta ca romanul „Cuvintul din cuvinte“ apare atit de tirziu si se intreaba care ar fi fost soarta si ecourile unei astfel de carti daca Gallimard ar fi publicat-o in anii ’60. „E foarte important ca orice e semnat de Monica Lovinescu sa apara si sa fie cunoscut, pentru ca ea e o personalitate cu nenumarate fatete, care si-a lasat amprenta asupra istoriei literaturii romane. Textele din «Unde scurte» sint, din punctul meu de vedere, o istorie paralela a literaturii romane de pina in ’89. Mai mult, e o istorie foarte exacta, in care aprecierile valorice nu depindeau de criterii ideologice. Cred ca romanul recent publicat poate fi citit, asa cum sugera si Lidia Bodea, in acelasi registru cu distopiile lui Orwell sau Huxley“, precizeaza Musat. „Nu am citit inca romanul, am citit doar un fragment promotional“, marturiseste criticul literar Paul Cernat. „Inteleg ca e vorba despre o imagine absurdista, distopica a mentalului totalitar. Evident, avem de-a face si cu o recuperare a unei dimensiuni mai putin cunoscute a personalitatii autoarei: aceea de scriitoare moderna, sacrificata pe altarul militantismului anticomunist. Sper, totusi, ca acest roman sa fie citit cu exigenta si obiectivitate pentru ceea ce reprezinta in sine, ca literatura, nu laudat doar pentru ca apartine doamnei Monica Lovinescu“, adauga Cernat. Ioana Pirvulescu, cea care semneaza prefata romanului, introduce cartea descriind-o drept „o parabola a unei lumi totalitare, in care azi se poate recunoaste Romania dintre 1948 si 1949. Ar fi putut contura o utopie neagra“, continua criticul, „daca n-ar fi in fond, un roman realist, ascuns in limbaj esopic“. Iar verdictul prin care Ioana Pirvulescu individualizeaza cartea o transforma in lectura obligatorie: „Este, probabil, primul roman politic esopic scris in literatura romana moderna. Cititorul trebuie sa descopere realitatea printre rinduri, sa caute subtextul“. Dupa ce cincizeci si doi de ani a zacut in sertarul scriitoarei, „Cuvintul din cuvinte“, singurul roman scris de Monica Lovinescu - cu exceptia foiletonului de tinerete aparut in Revista Fundatiilor Regale - a aparut in premiera in Romania, la Editura Humanitas. In 1955, pe cind avea 32 de ani, Monica Lovinescu preda Editurii Denöel din Paris manuscrisul intitulat „Mots à mot“, transpus de Emanoil Marcu, traducatorul editiei romanesti, in „Cuvintul din cuvinte“. La data la care prozatoarea isi incheiase cartea, editorii francezi fugeau de literatura atinsa de teroarea estului sovietizat, asa ca romanul Monicai Lovinescu a fost refuzat. Considerat mult prea imbibat de modernism pentru gustul unei epoci, de altfel prea putin receptiva la cosmarul pe care Estul il traia sub comunism, „Cuvintul din cuvinte“ n-a iesit de sub tipar, iar autoarea lui a refuzat sa se zbata pentru a-si vedea cartea in librarii. Dupa acest refuz, Monica Lovinescu a renuntat sa mai scrie literatura, in schimb s-a transformat intr-o portavoce a libertatii, vorbind de la pupitrul Europei Libere pentru o Romanie care mai avea mult pina sa devina astfel. Impreuna cu Virgil Ierunca , pe care l-a cunoscut la Paris, in momentul in care s-a rupt definitiv de regimul care se instapinea in Romania, a reusit sa tina, in clandestinitate, milioane de romani, cu urechea lipita de radioul cu sonorul dat la minim, ascultind Radio Europa Libera . Abia acum, dupa cincizeci si doi de ani, cind Virgil Ierunca s-a stins, iar volumele ei de publicistica, memorii si jurnale au ajuns sub ochii celor care o ascultau la radio, romanul „Cuvintul din cuvinte“ e recuperat si publicat pentru prima data. N-a vazut niciodata lumina tiparului in limba in care a fost scris, franceza, iar in Romania apare la citeva luni bune dupa ce rechizitoriul comunismului a fost definitivat. O altfel de carte neagra a stalinismului abia instaurat se deschide cititorilor de azi, care vor trebui sa prinda printre rinduri grimasa unui rau care normeaza firescul. In subtextul romanului nu sint incifrate doar episoade sumbre rupte dintr-un rau istoric despre care nu se putea vorbi nici macar in soapta, ci si aluzii la traume desprinse din registrul autobiografic. Relatia tulbure dintre parinti, Eugen Lovinescu si Ecaterina Balacioiu, dar si chinul de a-si sti mama torturata in penitenciarul de la Jilava, dupa plecarea ei la Paris, palpita in subteranele cartii. Fragmente din „Cuvintul din cuvinte“ „M-am nascut, asadar, pe vremea Marii Brambureli. De altfel, toata lumea, la noi, s-a nascut pe vremea Marii Brambureli. Toti cei de la inceput. Mai putin cei nascuti inainte. Sau dupa. E la fel de valabil. Marea Brambureala a fost mai ales o chestiune funciara. Pamint prost impartit. Sigur, nu sint mai multe feluri de a fi ale pamintului. Pamintul ploua la fel peste tot. Se innoreaza, iar pamintul porneste spre cer. Atras de nori, de magnetismul lor. Ploua in sus. (Nu mi-as da osteneala sa amintesc aceste banalitati, dar rugaciunea le mentioneaza pentru a pune capat zvonurilor, stiti care, cele aduse de acesti pagini, acesti pribegi, acesti venetici care pretind ca dincolo de hotarele ploii ploaia curge invers, din cer spre pamint, si pe care s-au gasit destui sa-i asculte. Metecii astia misuna, circula, umbla de colo colo si nu au nimic sfint.) Pe scurt, cind se intimpla sa te prinda ploaia, sa fii sorbit de suctiunea noroioasa, intrai intr-un virtej, intr-un talmes-balmes de membre dislocate, de radacini si degete. Totul urca de-a valma, se impingea, se imbulzea, se napustea. Pentru ca pamintul era prost impartit, pentru ca ploua aiurea si peste tot in acelasi timp. Da, mai ales asta: peste tot in acelasi timp. Sint lucruri greu de imaginat, dar eu le-am trait si le-am aflat, deci puteti sa ma credeti: asa s-a intimplat. Ei au introdus logica in ploaie. Au organizat-o. Pe zone, pe ore, pe culoare, pe victime: prioritati, sens unic , sens multiplu, sens albastru, sens melancolic, sens in diagonala, sens bucolic, sens interzis. Acum totul e in ordine, totul e numerotat, puteti sa va uitati: peste tot sint stilpi indicatori, suspendati sau infipti, imposibil sa te ratacesti. Toate astea nu s-au facut de la sine. A trebuit mai intii sa desecam mlastina. Ba nu, mai intii au fost deliberarile secrete. Asurzitoare, fireste. Ca sa ne facem auziti a trebuit sa urlam mai tare decit vuietul suctiunii - si sugea in draci, de sus - decit trosnetele oaselor rasucite, decit tipetele, pentru ca toti urcau tipind. Oricum, dupa deliberari, prima trecomandare a fost desecarea. „Desecati mlastina“, au spus ei. „Mlastina verzuie a lacrimilor voastre“. Aici se impune o explicatie. Lacrimile, de la o vreme, nu mai curgeau deloc. Erau oprite de la inceputul discutiilor. Insa, chiar si asa, toropite, clocite, putrezite, formind in mlastina o bahna statuta, erau - puteti sa credeti - de prisos.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea