Social

#guverne #masuri #credite #spania #roman

Romanii din Spania cer salarii motivante si credite pentru locuinte ca sa se intoarca in tara

Romanii rezidenti in Spania sunt ajutati pentru a se intoarce in tara. Federatia Asociatiilor Romanilor din Spania (FEDROM) a elaborat un ”Plan de intoarcere ” a romanilor din Spania, pe care l-a prezentat administratiei publice din Spania si Romania.

Aceasta intitiativa isi doreste sa vina in continuarea celei elaborata de guvernele celor doua tari, prin care se incuraja intoarcerea romanilor in tara. Astfel, potrivit Adevarul, la inceputul acestei luni, ministrii Muncii din Romania si Spania, respectiv Marian Sarbu si Celestino Corbacho, semnau la Bucuresti acorduri de colaborare in ceea ce priveste intoarcerea muncitorilor romani acasa.

Desi romanii din Spania au fost sceptici cu privire la aceasta posibilitate, considerand ca mai exista multe lucruri de facut pana cand sa existe conditii optime pentru intoarcerea lor acasa, FEDROM a elaborat un ”Plan de intoarcere” adresat celor doua state.

Acest plan propune, conform Adevarul, cresterea salariilor din Romania astfel incat acestea ”sa fie motivante, chiar daca ele nu ajung la nivelul celor din Spania”, sa existe " relatii de munca stabile si sigure, cu mecanisme care permit muncitorului sa se apere de situatiile de exploatare", sa se acorde ”ajutoare pentru revenirea si reincadrarea” cetatenilor romani in tara natala, dar si certificarea experientei de munca dobandita in Spania.

In plus, in cazul celor care intentioneaza sa se intoarca in tara, Planul propune sa se tina cont si de familiile celui care accepta un job in Romania, in sensul ca si sotul/sotia acestuia ar trebui sa beneficieze de un loc de munca. De asemenea, si in ce ii priveste pe copii acestora ar trebui facute demersuri pentru ca integrarea acestora sa se faca usor.

Un alt aspect consemnat de Planul de intoarcere se refera la posibilitatea de a cere acordarea de credite pentru cumpararea unei locuinte pentru cei care aleg sa se mute inapoi in tara.

Citeste si: "Romanii care muncesc in Spania refuza porecla de "capsunari" "

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea