Social

Romanii cu dizabilităţi vor rămane prizonieri încă patru ani în propriile case

Imaginaţi-vă că nu vă puteţi mişca decat cu ajutorul unui scaun cu rotile. Dacă reuşiţi să coboraţi din bloc şi să ajungeţi în stradă, provocarea de-abia începe. Trotuarul ocupat de maşini se termină, abrupt, cu o bordură înaltă. Reuşiţi să coboraţi şi vedeţi că trotuarul următor are o rampă. Este însă foarte greu de urcat cu bicicleta, darămite prin forţa mainilor. O puteţi lua, la risc, pe langă bordură, pană la prima urcare de maşini, care este mai lină. Ajungeţi apoi în staţia de autobuz. Dar linia care circulă în cartier nu are autobuze cu podea plată şi joasă. În staţia de tramvai nu puteţi ajunge. În piaţă, care se află doar la o sută de metri distanţă, se intră doar coborand cateva trepte. Dacă pare complicat, gandiţi-vă că acestea sunt doar cateva din sarcinile imposibile cu care se întalnesc sutele de mii de romani cu handicapuri, în fiecare zi. Transportul public este ca şi inutilizabil pentru cineva care se deplasează într-un scaun cu rotile. Majoritatea clădirilor publice nu au rampe. Legile spun, de mulţi ani, că orice construcţie publică, nouă sau renovată, trebuie să permită accesul celor cu dizabilităţi, dar nici măcar trotuarele nu le sunt utile. Rampele de urcare, pe care panta maximă trebuie să aibă maximum 15%, sunt, mai curand, borduri puţin rotunjite în varf. Şi, oricum, sunt rare. La nivel naţional, doar 1,2% din intersecţiile ţării pot fi traversate de cei cu probleme locomotorii. Din toate semafoarele montate sau schimbate în ultimii ani, doar cateva zeci au şi semnale sonore pentru orbi. Gandiţi-vă că ar trebui să faceţi cateva drumuri prin oraş cu ochii închişi sau într-un scaun rulant şi puteţi afla cum se simt cei care sunt obligaţi s-o facă. Doar două lifturi, la patru magistrale de metrou Monica Stanciu, de la Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, ne-a explicat că se văd îmbunătăţiri la capitolul accesibilizare, dar mai este foarte mult de lucru. "Pană la 31 decembrie 2010 trebuie să fie adaptate toate mijloacele de transport, staţiile, clădirile sau intersecţiile. Este evident că se lucrează în acest sens, dar dacă nu va creşte ritmul se va depăşi, cu siguranţă, această dată limită". Exemplul Capitalei pare elocvent. RATB are, momentan, 358 de vehicule adaptate, dar staţiile, în special cele de tramvai, nu sunt accesibile. În cele 175 de staţii adaptate, fie nu se poate ajunge, fie rampele nu ajută la urcarea în tramvaie . "Sunt oameni care s-au închis, practic, în case pentru că nu se pot mişca", spune Stanciu. Metroul bucureştean este un alt exemplu. Persoanele cu dizabilităţi se pot plimba doar între Gara de Nord II şi 1 Mai, staţii unde există lifturi. Dacă nu locuiesc pe acest traseu, nu prea au cu ce ajunge la gară. Oricum, singuri nu pot urca în tren. Directorul Metrorex, Liviu Şoavă, promite că pană în 2010 toate staţiile vor avea lifturi. Pană atunci, cei cu dizabilităţi răman prizonieri în propriile case.
loading...
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.