Social

Romania, pe axa caucaziana

Presedintii Azerbaidjanului, Georgiei, Ucrainei si premierul Republicii Moldova, state membre ale blocului prooccidental GUAM, s-au intalnit, luni si marti, la Baku, pentru a incerca sa gaseasca alternative fata de dependenta energetica de Rusia. S-a analizat un proiect de livrare a petrolului azer prin Georgia, Marea Neagra, spre oleoductul ucrainean Odesa-Brodi, care trece prin apropierea frontierei cu Polonia. Asistati de oaspeti de seama – presedinti, premieri sau ministri de externe - din Lituania, Estonia, Letonia, Bulgaria, Polonia si Romania, liderii GUAM au mai stabilit ca structura regionala sa se transforme intr-o organizatie internationala care va avea o pozitie comuna in cadrul ONU, OSCE. Participantii au hotarat sa infiinteze o forta comuna de mentinere a pacii, pe care statele membre sa o utilizeze pentru reglementarea conflictelor regionale, sub mandatul Consiliului de Securitate al ONU si OSCE. Gazda a reuniunii, presedintele Ilham Aliev a afirmat ca GUAM s-a transformat rapid intro organizatie serioasa, iar obiectivele sale corespund intereselor a numeroase tari. El a apreciat ca o cooperare intensa in cadrul GUAM ar permite Azerbaidjanului sa furnizeze petrol si gaz catre Europa. "Tarile noastre avanseaza catre o integrare politica si economica cu Europa si energia si transportul vor juca rolul cel mai important", a adaugat Aliev. Prezent la reuniune, presedintele Traian Basescu a subliniat ca regiunea Marii Negre si zona Marii Caspice trebuie sa devina un nod important al retelelor energetice catre pietele europene. El a mai sustinut ca Tratatul privind Fortele Conventionale din Europa trebuie ratificat numai dupa respectarea angajamentelor privind retragerea trupelor rusesti din Moldova si Georgia. Formula de cooperare regionala GUAM s-a constituit in 1997, la initiativa Georgiei, Ucrainei, Azerbaidjanului, carora li s-au alaturat Re pu blica Molodova, si, pentru scurta durata, Uzbek istanul. Obiectivele organizatiei sunt consolidarea democratiei, respectarea statului de drept si a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, asigurarea dezvoltarii economice si asigurarea securitatii si stabilitatii regionale.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea