Social

Romania, din nou sub teroarea apelor

Un bilant provizoriu al inundatiilor facut de Ministerul Administratiei si Internelor indica 38 de localitati afectate si cinci case in pericol de prabusire. Peste 200 de sate au ramas fara curent electric dupa ce vijeliile au produs avarii la circa o mie de transformatoare. Orasul Nehoiu si doua sate buzoiene au ramas fara apa potabila. Un drum national a fost blocat in zona Voineasa, iar Politia a interzis temporar tranzitarea DN 22 Ramnicu Sarat -Braila in punctul Gradistea, din cauza cresterii nivelului raului Buzau. Din cauza dislocarii unor stanci, a fost afectata si circulatia feroviara pe Valea Oltului , care se desfasura ieri cu transbordare auto intre statiile Valea Motrului si Caineni. Trenurile nu au circulat intre Ramnicu Valcea si Sibiu din cauza pericolului pe care il reprezinta mai multe bucati masive de stanca desprinse din versantul muntelui. La acumularea Babeni de pe Olt s-a produs o bresa de circa 30 m in digul de protectie de pe raul Topolog. DN 1A a fost blocat seara trecuta de o stanca. In Prahova, circa 20 de localitati sunt afectate de alunecarile de teren, reactivate de precipitatii. Cea mai afectata este comuna Cerasu, unde s-au semnalat 46 de puncte de astfel de alunecari. "Una dintre alunecarile de teren din Breaza este pe un front de 30 de metri, dar mai grava este cea de-a doua, care, in cazul in care va evolua, va izola cateva zeci de familii", a spus primarul George Maracineanu. Inundatiile care au avut loc in comuna covasneana Sita Buzaului au provocat pagube materiale in valoare de peste doua miliarde lei vechi. Cursurile la scoala din satul Zabratau vor fi suspendate, timp de doua zile, din cauza inundatiilor, unitatea de invatamant fiind inundata in ultimii 11 ani de 18 ori. In Mures, vijelia a facut o victima umana, un barbat aflat la strans lemne in padure in zona Sovata fiind lovit in cap de o creanga care a cazut peste el de la o inaltime de circa opt metri. Acoperisul unui bloc din Aiud a fost dislocat din cauza vantului puternic si a cazut pe doua autoturisme. In ultimele zile, in Vrancea s-a inregistrat un record de precipitatii cazute in decurs de 12 ore: 102 l/mp in satul Lepsa din Muntii Vrancei. Peste o mie de vranceni sunt izolati din cauza inundatiilor. La Baile Herculane, 20 de familii au fost evacuate, iar alte 10 au ramas izolate, in timp ce 15 case au fost inundate de raul Belareca. In Dolj au fost inundate 225 hectare de terenuri agricole la Scaiesti, iar la Schitu – 100 de hectare si 4 gospodarii. Pe fondul ultimelor evolutii meteo, specialistii au avertizat ca riscul de producere a avalanselor in zonele de creasta ale Muntilor Fagaras este situat la nivelul 5, cel mai ridicat pe scala europeana de evaluare. Sate in intuneric Un bilant provizoriu indica faptul ca au fost afectate 38 de localitati, cinci case erau in pericol de prabusire si 28 de persoane au fost evacuate. Peste 200 de sate din 21 de judete au ramas fara curent electric. Circa 20 de localitati din Prahova sunt afectate de alunecarile de teren, reactivate de precipitatii. In Breaza, o alunecare cu o lungime de 30 de metri risca sa antreneze in cadere o locuinta. Avertizari cu coduri galben si portocaliu Centrul Operativ pentru Situatii de Urgenta din cadrul Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor a trimis, ieri dimineata, o atentionare hidrologica cu cod portocaliu catre patru prefecturi (Covasna, Brasov, Prahova si Ialomita). A fost transmisa si o atentionare cod galben catre sase prefecturi: Timis, Dolj, Giurgiu, Covasna, Brasov si Braila. Atentionarile se refera la cresteri de debite si niveluri cu depasiri ale cotelor de atentie si de inundatie, in intervalul 25 martie, ora 12.00-26 martie, ora 21.00. Codul portocaliu se mentine pe cursurile mijlocii ale Oltului (sectiunea Hoghiz) si Ialomitei si cursul inferior al Prahovei, corespunzatoare judetelor Covasna, Brasov, Prahova si Ialomita.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea