Social

Rodrigo Garcia vine la Bucureşti

Dramaturgul spaniol Rodrigo Garcia, a cărui piesă "Agamemnon" se joacă la Teatrul Metropolis din Bucureşti în regia lui Radu Alexandru Nica, vizitează Capitala în aprilie şi se va întalni cu oameni de teatru la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică. Garcia, una dintre cele mai incisive voci din dramaturgia spaniolă contemporană, va sosi la Bucureşti la invitaţia Teatrului Metropolis şi a Institutului Cervantes. Unul dintre textele care i-au adus lui Rodrigo Garcia recunoaşterea internaţională, "Agamemnon", stă la baza primei producţii a Teatrului Metropolis din Bucureşti. Din echipa proiectului fac parte regizorul Radu Alexandru Nica, scenografa Maria Miu, coregrafa Carmen Coţofană şi traducătoarea piesei, Luminiţa Răuţ. În timpul vizitei sale la Bucureşti, dramaturgul va avea o întalnire cu studenţi şi profesori ai Facultăţii de Teatru, pe 24 aprilie, la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale". Alături de el vor fi prezenţi actorii din distribuţia spectacolului "Agamemnon" - Ada Navrot, Ioana Flora , Alexandra Badea, Antoaneta Cojocaru, Bogdan Dumitrescu, Gabriel Răuţă – care vor primi din partea directorului Teatrului Metropolis, George Ivaşcu, diplome de onoare ce consemnează numele primilor actori care au jucat pentru această instituţie. Rodrigo Garcia s-a născut în 1964 la Buenos Aires, în Argentina. Din 1986 trăieşte şi lucrează la Madrid. Este dramaturg, scenograf şi regizor. În 1989 a creat compania "La Carniceria Teatro", care a realizat de atunci numeroase puneri în scenă experimentale. Rodrigo Garcia a fost influenţat într-o primă etapă a creaţiei de scriitorii Samuel Beckett, Harold Pinter, Eduardo Pavolvsky, Fernando Arrabal şi de regizorul Tadeusz, şi apoi de autorii de piese de teatru Heiner Müller şi Thomas Bernhard şi romancierii Louis Ferdinand Céline şi Peter Handke. Garcia a primit premii pentru lucrările sale "Reloj" şi "Macbeth imagenes" şi pentru punerea în scenă a pieselor "El dinero", "Notas de cocina " şi "El Padre".

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea