Social

„Roboteii“ de la Dacia raman setati pe greva

„Fata de anul trecut, ne-au dublat norma de masini. N-ai timp sa mergi nici la baie, ca banda ruleaza continuu”, spun muncitorii. Nu cumparati masini produse pe perioada grevei, ca au multe hibe, avertizeaza grevistii.

V-ati rupt lanturile de sclavi , acum sunteti libeeeri!”, striga Iordache Ion, vicepresedintele sindicatului de la Automobile Dacia. E cocotat pe balconul Casei de Cultura a Sindicatelor din Pitesti. Jos, scandeza cateva mii de muncitori - multi navetisti , veniti cu autobuzul de la zeci de kilometri. E al doilea miting al muncitorilor de la Dacia. Sunt suparati ca francezii nu vor sa le dea in plus la leafa 550 de lei. „Fereste-ma, Doamne, de romanul francez”, se scandeaza.

Intervine Matei Bratianu, vicepresedintele BNS: „Directorul roman si avocatii sunt cei mai vinovati de ceea ce vi se intampla voua. Ei ii invata sa va calce in picioare. Slugile se poarta cu voi ca niste caini turbati”. Zice ca purtarea administratiei nu are nici o logica – el si-a calculat ca pagubele produse de greva generala sunt mult mai mari decat cat ar fi dat pentru marirea lefurilor. Dar grevistii sa fie tari si sa nu se sperie. Chiar daca luna asta nu vor lua un leu de la job, ceva, ceva, tot vor primi din colecte de pe la alti sindicalisti din tara.

Apoi, multimea isi aminteste de primul ministru: „Tariceanu si ai lui sa se duca dracului!”. Il huiduie findca a comparat Uzina cu o vaca buna de muls. „Jos Tariceanu”, se aude de la balcon. In fata stau „artistii”: tobosarii, un Irod in doliu, cu ochelari de soare, baiatul cu coroana mortuara, colegul cu lumanari si cruci, celalalt, pios, cu inscriptia „Administratia Dacia – Dumnezeu sa-i odihneasca”.

„Nici robotii nu muncesc cat un roman la Dacia“


„Sa zicem ca am renunta la greva daca ne-ar mari salariile macar cu 450 de lei. Fata de anul trecut aproape ca ne-au dublat norma de masini, acum ni se cer 65 de masini pe ora, iar pana acum ne cereau 32 de masini. Nu avem voie cu sticla de apa langa noi, se considera ca pierdem timp pretios band apa. Daca pleci trei minute la baie, gasesti toate piesele cazute gramada, ca banda e setata special, sa nu se opreasca niciodata. Suntem ca la armata, mancam din fuga, mergem la baie tot pe fuga”, zice muncitorul Gheorge M, de la sectia Montaj general.

„Nu era asa rau inainte sa ne ia francezii. Dupa 35 de ani de munca la Uzina, am salariu 1.100 de lei, si inca e considerat salariu bun. Altii, dupa 30 de ani de munca, au 900 de lei. E jale... ”.

Sunt inca euforici ca instanta a declarat greva legala. Au frisoane cand isi imagineaza ce s-ar fi intamplat daca greva ar fi fost declarata ilegala. Ar fi fost obligati sa reia lucrul, dar tot ar fi pus-o de o greva spontana din doua in doua zile, zice Maria de la Presaj. „Nici robotii nu muncesc cat un roman la Dacia. In 2007 ne cereau sa prelucram 1.200 de piese pe zi. Acum ni se cer 4.200 de piese pe zi”.

Sa nu ne cumparam Logan produs pe perioada grevei, ne sfatuieste Maria. „Au iesit proaste, unele sunt gaurite, altele au motoarele puse aiurea”, zice. „Dar francezii stiau demult ca vrem sa facem greva. Ca, inainte de asta, ne-au dat de lucru mult, ca niciodata, sa-si faca rezerve. Au tot incercat sa saboteze greva, au saltat masinile liderilor sindicali si au dat spaga cate 300 de lei de fiecare om convins sa renunte la greva. Iar pe cei nou angajati i-au pus sa semneze ca renunta la greva. Altfel, ii da afara”, spune muncitoarea.

Au sosit „intariri“ de la francezi

Au venit intariri. Primii, sindicalistii francezi de la Renault. Promit romanilor sprijin moral si financiar. „Nu sunteti sclavi, nu e posibil sa fiti tratati ca ultimii oameni. Trebuie sa fiti tratati ca si colegi europeni, cu salarii europene”, striga liderul francez. „Intre patronatul francez si cel coreean nu este nici o diferenta”, amandoua sunt la fel de rele”, tipa la microfon alte „intariri”, venite de la Daewoo Mangalia.

„Patronii n-au sentimente”, completeaza colegul de la Sindicatul Liber Navalistul. Sunt dispusi cu totii sa-i ajute pe „roboteii” de la Dacia sa traiasca mai bine. Sus, la balcon, isi dau mana „fratii” sindicalisti de la Caroserie, cu „fratii” de la Vopsitorie si cu „marea familie” de la Montaj general. Jos, dupa doua ore si ceva de scandat, muncitorii se prind de mani si danseaza Hora Unirii.

N-au de gand sa se lase pana nu obtin cei 550 de lei in plus la salariu. Dupa doua saptamani de greva generala, i-a lasat rece ultima oferta a administratiei, de 394 de lei brut. Suma asta a fost chiar o mare concesie ; pana acum, administratia oferise 250 de lei brut.

 


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea