Social

Remedii antimiros pentru amatorii de ceapa si usturoi

Mirosul neplăcut al gurii, numit în limbaj medical halenă, este provocat de bacterii. Afecţiunea în sine se poate datora şi unor boli digestive sau respiratorii. Dar, cel mai des, halena o întalnim la consumatorii de ceapă, usturoi, mezeluri grase şi puternic condimentate şi, fireşte, la fumători şi alcoolici. S-a constatat că şi pasionaţii de dulciuri, de gumă de mestecat, „contribuie", din cauza acestor "plăceri", la înmulţirea bacteriilor, care întreţin mirosul fetid în cavitatea bucală. Medicul este cel care stabileşte cauzele halenei şi poate hotărî tratamentul corect, în funcţie de mirosul degajat de expiraţia pacientului. În paralel cu tratamentul afecţiunii care produce halena, se recomandă o igienă bucală riguroasă. Pe langă pasta de dinţi, care trebuie folosită de 3-4 ori pe zi, fitoterapeuţii şi stomatologii consideră eficientă utilizarea unui decoct preparat din seminţe de fenicul, care are proprietăţi antibacteriene. Sunt eficiente şi seminţele de anason: folosite în locul gumei de mestecat; aceste seminţe combat efectele bacteriilor din cavitatea bucală. De asemenea, gargara pregătită din ceaiuri de salvie , busuioc, sau - pur şi simplu - folosirea frunzelor de mentă, pătrunjel sau a cojii de portocală sunt remedii la îndemana fiecărui suferind de halenă. Recomandare Persoanele cu halenă au restricţii la unele legume - usturoi, ceapă, varză acră, la preparate cu maioneză, mezeluri etc. În salate, oţetul, chiar şi cel de mere sau de fructe, va fi înlocuit cu sucul de lămaie sau de grepfruit.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea