Social

Raportul Rompetrol - o plangere despre abuzurile procurorilor

Documentul amintit în biletul premierului este de fapt memorandumul pe care Dinu Patriciu i l-a trimis, pe data de 14 noiembrie 2005, lui Traian Băsescu, alături de o scrisoare în care îi prezintă principalele probleme cu care se confruntă compania Rompetrol în raport cu statul. În scrisoarea sa, Patriciu îi solicită lui Băsescu, în baza autorităţii cu care este învestit de Constituţie, să solicite în scris Parchetului, fără a se referi la aspecte concrete ale dosarului, să adopte o conduită adecvată şi conformă exigenţelor legale. De altfel, memorandumul a fost trimis şi guvernului, parlamentului, CSM şi Delegaţiei Comisiei Europene. Patriciu declară că scopul scrisorii este să "expună în rezumat 18 luni de conduită abuzivă a procurorilor în care drepturile şi interesele Rompetrol şi ale managerilor săi au fost în mod repetat violate, atat sub aspectul prevederilor legii interne, cat şi al tratatelor internaţionale la care Romania este parte". Şeful Rompetrol mai arată că documentul îşi propune să "reveleze indicii, ce ar trebui să determine iniţierea imediată a unei investigaţii corespunzătoare, că aceste încălcări ale legii au fost şi sunt parte a unui plan concertat şi premeditat de a condiţiona sau înlătura în piaţă grupul Rompetrol". Documentul îi mai solicită lui Băsescu ca, în baza autorităţii pe care i-o dă Constituţia, să ceară o anchetă transparentă, "în urma căreia să fie trase la răspundere acele persoane responsabile de punerea la dispoziţia concurenţilor Rompetrol de documente ale anchetei penale". În memorandum se solicită asigurarea prezumpţiei de nevino-văţie, menţionandu-se că motivaţia acestei solicitări "rezultă din modul în care s-au desfăşurat pană în prezent cercetările efectuate de Parchetul Naţional Anticorupţie şi Parchetul de pe langă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) în dosarul Rompetrol". Documentul spune că PÎCCJ "a desfăşurat ancheta într-o manieră total lipsită de transparenţă şi cu încălcarea garanţiilor procesuale oferite de legea romană, precum şi a standardelor internaţionale. Udrea a exagerat mesajul din bilet Elena Udrea, cea care a stat la originea scandalului "Biletul", nu a redat exact conţinutul cardului de corespondenţă, în urmă cu o săptămană, cand a făcut primele declaraţii pe această temă. "Mi-amintesc cand lucram la Cotroceni că (…) am primit o scrisoare chiar de la domnul Tăriceanu, în care-i cerea domnului preşedinte Traian Băsescu, în scris, să intervină la Parchetul General pentru domnul Patriciu şi anexa în spatele acelei hartii date despre proces şi firma Rompetrol. Mi-amintesc că am mers la domnul preşedinte şi i-am dat hartiile şi nu mi-am dat exact seama cum trebuia să procedez şi dansul le-a luat şi le-a aruncat după mine, şi-a spus că aşa înţeleg mafioţii să conducă ţara şi să conducă guvernul", a declarat, atunci, Elena Udrea. Din textul scris de premier pe bilet lipseşte însă o referire directă la intervenţia preşedintelui la Parchet în favoarea lui Dinu Patriciu. "Dragă Traiane, îţi trimit alăturat un document redactat de Petromidia, în legătură cu cercetările care au loc. Dacă ai ocazia, să vorbeşti la Parchet despre subiect?", se arată în document.
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Cum se transporta un computer

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.