Social

"Purificarea" lui Andrei Serban, un lux pentru tineri

După aproape 15 ani de absenţă, regizorul Andrei Şerban se întoarce pe scena teatrului romanesc cu o nouă piesă - „ Purificare ”. Conform obiceiului mioritic, însă, odată cu acest eveniment au apărut şi problemele. Marele regizor este supărat că, tocmai la spectacolul său, biletele au un preţ pe care nu-l poate plăti oricine: 73,5 lei. Conform Mediafax, nemulţumirea lui Andrei Şerban este cu atat mai mare cu cat spectacolul se adresează tinerilor. "E nedrept că tocmai ei trebuie să facă eforturi îngrozitor de mari ca să vadă acest spectacol la Bucureşti şi mă întreb caţi tineri vor putea să-şi permită să plătească acest preţ exagerat de mare”, a declarat regizorul. Andrei Şerban spune că organizatorii festivalului sunt cei care suportă cheltuielile pentru deplasarea în Bucureşti a producţiei Teatrului Naţional din Cluj, încasările de la bilete fiind caştigul Teatrului Naţional Bucureşti. Aşadar, cel care are de caştigat de pe urma acestei situaţii este numai TNB . Ion Caramitru , director general al TNB, a declarat pentru Mediafax că spectacolul are loc în condiţii speciale, în sală fiind primiţi doar 192 de spectatori pe reprezentaţie, faţă de totalul de 1.200 de locuri cu care este prevăzută Sala Mare. "Apoi, există oriunde în lume o expertiză de piaţă, care spune că marfa sau obiectul propus se vinde mai scump dacă e de calitate sau există o presiune din partea publicului", a adăugat Caramitru.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea