Social

Procurorii PNA ineficienti, trimisi la oficiul de munca

Noul procuror general al PNA pare hotarit in a schimba starea de pasivitate din institutia pe care o conduce.
In primul rind, trebuie schimbata abordarea. Avem nevoie de procurori dinamici, eficienti si cu initiativa, a declarat ieri Daniel Morar , noul sef al Parchetului National Anticoruptie (PNA), odata cu instalarea in functie de catre ministrul Justitiei, Monica Macovei. Aceeasi sursa a precizat ca, in afara de evaluarile pe care le va face personal, ar fi cazul ca si fiecare procuror sa se autoevalueze, pentru a sti daca sint sau nu compatibili cu munca lor. Morar i-a asigurat, totodata, pe subordonatii sai ca nu vor fi supusi nici unei presiuni. Si ziaristii au fost asigurati ca vor avea parte, lunar, de conferinte de presa: Sint o persoana de buna-credinta si nu am nici o agenda ascunsa, a mai afirmat Morar. Si ministrul Justitiei, care l-a propus ca procuror general al PNA pe Daniel Morar, considera ca acesta este un nou inceput pentru lupta anticoruptie.

E primul procuror care va fi evaluat dupa un an de munca, a precizat Monica Macovei. Referindu-se la cele 40 de dosare de mare coruptie care ar fi fost finalizate de procurori, conform declaratiilor date de fostul ministru de Justitie Cristian Diaconescu la sfirsitul anului, Macovei spune ca nu le-a vazut, dar ca are incredere in ceea ce a spus actualul senator PSD.
loading...
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu: Branding - Cum sa eviti vecinii nepotriviti

Experti It

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu, multimedia designer si specialist de marketing online

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: 8 functii ignorate ale smartphone-ului care iti imbunatatesc considerabil viata

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Experti It

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: SteamOS poate fi descarcat incepand de astazi

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.