Social

#mediapro #protv #disponibilizari #sarbatori

PRO TV incepe concedierile

Trustul Media Pro, care detine Pro TV, Acasa TV si MTV printre alte posturi TV si publicatii scrise, este in acest moment cel mai profitabil trust media din Romania. In ciuda acestui fapt, se pare ca 2009 va incepe cu disponibilizari la Pro TV.

Reducerea cheltuielilor la Media Pro urmeaza a se realiza prin trecerea unor publicatii exclusiv in domeniul online, dar si prin disponibilizari ale angajatilor, anunta Business Standard. Cele mai afectate divizii vor fi cele de publishing si de productie TV (Buftea).

In 2009, trustul va renunta la productia unor seriale si telenovele. "Doctor de mame" si " Vine Politia " par a fi primele victime.

Disponibilizarile au inceput cu demisii scrise chiar de cei de la Resurse Umane. Trustul le ofera totusi angajatilor prima de craciun dar ii scoate in vacanta incepand cu 15 decembrie. 

"Au plecat de pe o pozitie de forta, zicand 'Semneaza asta', care era practic o decizie de demisie , pana la urma. Ne-au zis ca e mai bine sa nu te certi cu trustul, ca poate vreodata mai vrei sa te mai intorci si vei avea, oarecum, intaietate" a declarat un operator Pro TV, care a dorit sa-si pastreze anonimitatea, pentru Cotidianul

Desi criza ameninta sa inchida si mai multe statii locale, purtatorul de cuvant Pro TV a infirmat zvonurile spunand ca este vorba doar de o fluctuatie de personal.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea