Social

Prinţul Harry, soldat în Irak

Prinţul Harry, al treilea pe linia succesiunii la tronul Marii Britanii, va pleca să lupte în Irak "în cateva zile", potrivit presei de la Londra. Harry, în varstă de 22 de ani, este pe cale de a caştiga lupta de convingere a familiei regale privind cariera sa militară, care a constituit subiectul unor lungi discuţii între Palatul Buckingham şi oficialii armatei. Ministerul Apărării şi Casa Regală au refuzat să comenteze pe marginea subiectului. "Se zvoneşte că prinţul Harry ar fi ameninţat că îşi va da demisia din funcţia de comandant dacă i se interzice să lupte pe front", scrie "Telegraph". Anunţul oficial privind rularea de trupe în Irak urmează a fi făcut pe 26 februarie de către secretarul de stat pentru apărare, Des Brown. Regimentul din care face parte prinţul, "Blues and Royals", va fi dispus în regiunea Basra , pentru circa şase luni, însă este puţin probabil ca plecarea să aibă loc înainte de luna aprilie. Prinţul, cunoscut în regimentul său drept Comandantul Wales , va sosi în Irak într-un moment tensionat, la începutul acţiunii de securizare centrate mai ales pe Bagdad, unde a fost dispus un număr suplimentar de 23.000 de soldaţi americani. Trupele britanice sunt şi ele implicate în operaţiune. Pluton de 12 oameni, îmbarcaţi în patru maşini blindate Prinţul este sublocotenent, cel mai mic grad de ofiţer junior din armată, şi va avea în subordine 12 soldaţi care vor lupta în patru maşini blindate, echipate cu tunuri şi mitraliere . Harry s-a înscris la Academia Militară din Sandhurst în mai 2005, iar 11 luni mai tarziu a absolvit şi a depus jurămantul în faţa membrilor familiei regale. Fratele său mai mare, William, i-a urmat gestul şi s-a înscris şi el la Sandhurst, iar acum se antrenează cu acelaşi regiment. William nu poate fi trimis în zone de război deoarece este al doilea pe linia moştenirii la tron. "După ce am trecut prin Sandhurst, în niciun caz nu am de gand să stau acasă, cand colegii mei pleacă să lupte pentru ţară. Poate că sună prea pompos, dar e adevărat", a declarat Harry, anul trecut, într-un interviu acordat în ziua în care a împlinit 21 de ani. Potrivit Associated Press, Casa Regală a refuzat orice comentariu pe această temă, iar Ministerul Apărării a afirmat că informaţiile apărute în presă sunt speculaţii şi că viitoarele desfăşurări de trupe nu au fost decise încă. Ministerul de Interne confirmase anterior faptul că Harry ar putea fi trimis în Irak dacă regimentul său este desfăşurat, dar a spus că ar putea fi ţinut în afara situaţiilor periculoase. Retragerea britanicilor, amanată Premierul britanic Tony Blair a anunţat, ieri, că armata britanică a predat forţelor militare irakiene conducerea operaţiunilor de securizare în Basra, trecand în plan secundar. În privinţa retragerii, Blair a fost rezervat în comentarii, cu toate că era anunţată o iminentă reducere a contingentului britanic din Irak, cu circa 1.000 de soldaţi pană în aprilie şi 3.000 pană la sfarşitul anului. "Reducerea planificată pentru aprilie ar putea fi amanată pană în august, din cauza presiunii SUA", scrie cotidianul "Independent" citand o sursă militară.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea