Social

Primăria Sectorului 6 ar putea închide definitiv localurile din Regie

De ieri, studenţii de la Universitatea Politehnică Bucureşti fac subiectul unui sondaj. Ei sunt intervievaţi de reprezentanţii universităţii despre înlocuirea barurilor şi discotecilor din Complexul studenţesc Regie cu biblioteci şi săli de sport. Propunerea de închidere a celor mai populare discoteci şi cluburi din Capitală a venit tot de la studenţi, care s-au declarat sătui de gălăgia şi dezmăţul din fiecare weekend din Regie. Primăria Sectorului 6 este cea care eliberează avizul de funcţionare pentru cluburile şi barurile din Regie. Primarul Cristian Poteraş a explicat că nu poate elibera aceste acte decat dacă există un acord între conducerea universităţii şi agenţii economici. „Este o decizie a rectoratului universităţii, dar, din cate ştiu eu, există semnale că nu se va mai aviza activitatea barurilor şi a discotecilor. Noi putem da avizul doar dacă funcţionează contractul dintre universitate şi agenţii economici. Din cate cunosc, sunt şi nişte norme ca în campusuri să nu fie baruri şi discoteci sau cel puţin să nu mai funcţioneze după o anumită oră", a spus primarul sectorului 6. Studenţii care îşi petrec mai tot timpul liber în Regie spun că nici nu îşi imaginează cum ar fi să nu mai poată ieşi seara la discotecă. „Şi ce să fac, să dansez în cămin? Să beau o bere la geam?", rade Alina, o petrecăreaţă din anul II. Chiar şi cei care nu sunt încă studenţi se bucură de „gălăgia" din Complex. „Eu sunt într-a XII-a, dar mă simt deja student cand vin aici. Este superatmosferă! Stau şi aproape, nu mă plang", rade Micky, un viitor student la Cibernetică, neîncrezător în succesul studenţilor care vor biblioteci în locul cluburilor.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea