Social

Pretul caldurii se dilata cu 20-40 la suta

Dupa cele mai optimiste estimari, romanii vor plati la iarna facturi la caldura umflate de la 20 la suta pana la 40 la suta . Potrivit oficialilor din Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), in marile orase, valoarea medie a preturilor locale este intre 130 de lei si 150 de lei pentru o gigacalorie . Cea mai scumpa caldura o vor plati locuitorii racordati la sistemul centralizat de termoficare din Alba Iulia - 230 de lei gigacaloria, Suceava - 213 lei gigacaloria, Vaslui - cu 216 lei gigacaloria sau Zalau - cu 203 lei pentru o gigacalorie. Cel mai mare pret local stabilit de ANRE este pentru localitatea Sebis, unde o gigacalorie va costa 280 de lei. La Brasov, pretul local de referinta a fost stabilit la 174 de lei pe gigacalorie, la Pitesti - de 150 de lei pentru o gigacalorie, la Bacau - de 140 de lei pe gigacalorie, la Iasi - de 135 de lei pe gigacalorie, la Cluj - de 114,18 lei pentru o gigacalorie, la Constanta - 112 lei pe gigacalorie, iar la Turceni - 107,36 de lei pe gigacalorie. In Bucuresti, unde se furnizeaza 60 la suta din totalul energiei termice consumate la nivelul tarii, pretul local de referinta este 114 lei gigacaloria. Acesta a crescut de la 107 lei la 114 lei la inceputul lunii august, cand Executivul a aprobat inlocuirea pretului national de referinta cu preturi locale stabilite de ANRE in colaborare cu administratiile locale, scopul fiind acoperirea costurilor reale de productie a energiei termice. Preturile stabilite de ANRE au tinut cont de specificul zonei, respectiv conditiile de iarna, capacitatea de plata a populatiei, combustibilii folositi la producerea caldurii si posibilitatea bugetelor locale de sustinere financiara a populatiei pentru plata energiei termice. Autoritatile publice locale au voie sa mentina sau sa creasca tarifele stabilite de ANRE cu cel mult 7 la suta fata de preturile locale de referinta. Consiliile locale vor trebui sa hotarasca in functie de bugetele pe care le au la dispozitie daca mentin, cresc sau scad pretul national de referinta la gigacalorie. Ele au obligatia sa asigure o subventie de minimum 10 la suta din pretul gigacaloriei, iar bugetul de stat va suporta, pentru o perioada de 3-4 ani, maximum 45 la suta din costurile de achizitie a combustibilului pentru centralele termice. Viceprimarul general al Capitalei, Razvan Murgeanu , ne-a declarat ca in aceasta iarna bucurestenii vor plati caldura la fel ca si in iarna trecuta. "Chiar daca s-a scumpit gigacaloria de la 107 lei la 114 lei, bucurestenii vor plati la fel ca si in iarna trecuta. Primarul general mi-a promis ca scumpirea va fi acoperita cu subventii, astfel incat bucurestenii sa nu simta majorarea", a spus Razvan Murgeanu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea