Social

Premierul ii apara pe "ministrii DNA"

Tariceanu a refuzat categoric sa ii inlocuiasca pe ministrii cu probleme „la dosar“. Toti ministrii liberali ramin pe posturi, indiferent de rezultatele activitatii lor sau de efectele negative pe care le provoaca asupra imaginii PNL. Aceasta este decizia de nestramutat anuntata de premierul Tariceanu, ieri, in sedinta Biroului Politic al PNL, in replica la solicitarea grupului radical al liberalilor de a se opera o remaniere pentru imbunatatirea imaginii partidului inainte de alegerile pentru PE. Vicepresedintii Crin Antonescu si Norica Nicolai au solicitat, asa cum anuntasera saptamina trecuta, ca ministrii vulnerabili din punctul de vedere al imaginii sa fie schimbati din functie. Cei doi au invocat necesitatea „improspatarii“ echipei guvernamentale aratind ca dosarele pe care unii dintre ministri le au la DNA sau rezultatele proaste in activitatea guvernamentala vor deveni tinte de atac impotriva PNL in campania electorala. Insa, potrivit unor surse participante la discutii, nu au fost nominalizati decit acei ministri care au lipsit de la sedinta. Spre exemplu, Paul Pacuraru, implicat in scandalul luarii de mita, a fost ocolit de criticile colegilor deoarece era de fata. Spre surprinderea colegilor, Ludovic Orban, unul dintre membrii gruparii talibane din PNL, s-a opus unei remanieri guvernamentale, el solicitind, in schimb, realizarea unei evaluari la nivelul Guvernului, pe baza unor criterii de competenta si de capital electoral, in functie de care sa fie apoi selectati ministrii competitivi pentru imaginea partidului. Tariceanu s-a opus categoric oricarei discutii despre schimbari in echipa guvernamentala, refuzind acordarea unui vot de incredere pentru fiecare ministru in parte. El a cerut sa se supuna la vot remanierea, ca idee, si a obtinut 16 voturi impotriva acesteia. Doar Norica Nicolai si Crin Antonescu au votat pentru, iar Ludovic Orban, Vlad Moisescu si Adrian Semcu, liderul de la Prahova, s-au abtinut. „Optiunea si evaluarea colegilor mei a fost alta si rezultatul il vedeti. Eu am dorit sa dezbatem acest subiect pentru ca, avind in vedere situatia dificila cu care se confrunta Guvernul, atit din punctul de vedere al problemelor europene, cit si din punctul de vedere al numeroaselor atacuri la care este supus de foarte multe forte politice, era o discutie care ar fi putut duce la mai multa eficacitate, inclusiv la nivel de imagine“, a declarat, dupa sedinta, Crin Antonescu. Intrebat daca o eventuala discutie pe aceasta tema ar putea fi reluata dupa alegerile pentru PE, Antonescu a precizat ca decizia PNL este destul de clara, iar subiectul poate fi considerat inchis. „Poate de Sarbatori sa mai facem ceva...“, a comentat ironic vicepresedintele PNL. Remes este propus pentru suspendare Vlad Moisescu a propus ieri, in sedinta BPC al PNL, ca fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remes sa fie suspendat din partid pe o perioada de un an. Decizia apartine insa organizatiei Maramures din care Remes face parte. Intr-un interviu acordat RFI, Tariceanu declara ca prin schimbarea lui Remes a facut remanierea guvernamentala, iar ceilalti ministri ai Cabinetului au demonstrat ca sint oameni „competenti“ si „dedicati“. „Remanierea am facut-o, l-am schimbat pe ministrul Agriculturii“, a declarat Tariceanu. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea