Social

Posibila revenire a Frantei in structura militara a NATO modifica echilibrul puterilor

Echilibrul relatiilor transatlantice ar putea fi modificat, dupa revenirea Frantei in structura militara a NATO. Statele Unite doresc incheierea unui parteneriat cu Franta, in detrimentul Marii Britanii si Germaniei. Cu toate acestea, este putin probabil ca presedintele francez Nicolas Sarkozy sa aduca in discutie problema reintegrarii Frantei in cadrul summit-ului aliantei nord-atlantice de saptamana aceasta, de la Bucuresti.

Diplomatii NATO sustin ca Sarkozy si-ar fi propus ca pana in 2009 Franta sa se reintegreze in Alianta, cat timp va fi sprijinit din punct de vedere politic, in principal din partea Marii Britanii, pentru dezvoltarea politicii de aparare a Uniunii Europene.

Ambasadorul american la NATO, Victoria Nuland, a sustinut discursuri la Londra si Paris, in care a declarat ca Washingtonul nu mai are nicio problema cu Politica de Aparare si Securitate a Uniunii Europene.

Presedintele francez Nicolas Sarkozy, in cadrul vizitei oficiale efectuate saptamana trecuta la Londra, nu a amintit de faptul ca Franta doreste implicarea in structura militara a UE. Liderul francez ar putea demonstra acest lucru intr-un anunt in cadrul summit-ului de la Bucuresti, conform caruia va suplimenta cu 1.000 de militari trupele NATO din Afganistan.

Potrivit unui diplomat NATO, mutarea facuta de Sarkozy ar veni intr-un moment in care fortele Marii Britanii sunt extrem de solicitate, iar prim ministrul Gordon Brown s-a angajat sa reduca numarul soldatilor de pe fronturile externe, dupa ce predecesorul sau, Tony Blair, a devenit nepopular, in urma politicii de „relatii speciale” cu Statele Unite.

Presedintele Sarkozy a luat o serie de masuri, pentru a putea repozitiona Franta in fruntea organizatiei. Pentru a putea obtine paritate cu Marea Britanie si Germania, administratia statului de la Paris ar trebui sa asigure fronturile externe cu un numar cuprins intre 700 si 1.000 de militari si sa plateasca o suma considerabila bugetului comun al NATO.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Cum se transporta un computer

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea