Social

Politia vrea musai casa familiei Musca

Politia Mures nu renunta la casa mostenita de sotul deputatului liberal Mona Musca. Aceasta in ciuda faptului ca, potrivit agentilor imobiliari din Targu-Mures, pretul cerut de familia Musca este mult peste valoarea de piata a imobilului. Pret care este de circa 375.000 de euro. "Negocierile continua pentru ca este nevoie sa cumparam acest imobil pentru a realiza un acces normal in curtea Inspectoratului de Politie al judetului Mures", a declarat ieri, pentru "Romania libera", seful IPJ Mures, comisarul-sef Ioan Nicolae Cabulea, potrivit caruia ultima runda de negocieri s-a purtat in cursul zilei de luni, fara a se ajunge insa la un rezultat. "Am avut o intalnire cu cei trei mostenitori . Urmeaza ca la final sa se faca o evaluare corecta si sa se stabileasca pretul pe care il putem oferi pentru a cumpara atat terenul, cat si imobilul", spune seful IPJ Mures, care arata ca MAI si conducerea Politiei Romane si-au declarat inca o data sprijinul in vederea cumpararii casei mostenite de sotul Monei Musca si cele doua surori ale sale. In ceea ce priveste aspectul mai mult sau mai putin moral al tranzactiei dupa model Stanoiu, care urmeaza a se face intre familia unui parlamentar si statul roman, comisarul-sef Ioan Nicolae Cabulea spune ca nu vede nici un inconvenient.

Agent imobiliar cu girofar

"Noi, Politia Mures, dorim sa cumparam acest imobil de la familia Musca, familie care l-a redobandit intr-un mod legal, corect, printr-o hotarare definitiva. Cred ca nici unui demnitar nu ii este interzis sa isi vanda terenul sau locuinta dobandite legal, indiferent daca le vinde statului sau altui cumparator", a conchis seful IPJ Mures, care nu exclude varianta comandarii unei noi expertize care sa stabileasca valoarea imobilului si a terenului aferent detinut in proprietate de familia Musca si in care, pana nu demult, si-au desfasurat activitatea Politia Rutiera Mures si Serviciul de Cazier Judiciar . Va reamintim ca, in luna martie 2005, Gavrila Musca, sotul deputatului liberal Mona Musca, impreuna cu surorile lui, Irina Nisipescu si Clara Georgescu, au obtinut in instanta retrocedarea imobilului si a terenului de pe strada Borsos Tamas nr. 16, din Targu-Mures. Casa are sase incaperi, iar terenul - 830 de metri patrati. Imobilul nu are nici un fel de imbunatatiri. Familia Musca a obtinut si 2,5 miliarde de lei despagubiri pentru un alt imobil, care a fost demolat. In 2002, la debutul procesului de retrocedare, familia parlamentarului liberal a refuzat o oferta de despagubire din partea Ministerului de Interne, in valoare de noua miliarde de lei, aratand ca mostenirea are valoare sentimentala. Acum, familia Musca si-a schimbat pozitia si a scos casa la vanzare, iar Politia, care nu mai desfasoara acolo nici o activitate, tine mortis sa o cumpere.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea