Social

#plaja #paris

Plaja la Paris, pentru al saptelea an consecutiv

Primaria din Paris investeste anul acesta doua milioane de euro in programul Paris-Plages, pentru care au fost aduse patru sute de tone de nisip.
 
Incepand de luni, parizienii si vizitatorii Orasului Luminilor se vor bucura timp de o luna de plaja amenajata pe malurile Senei, acoperite de nisip, palmieri si umbrele de soare.

Este al saptelea an consecutiv in care primaria Parisului amenajeaza acest loc de escapada pentru cei care nu isi permit sa paraseasca metropola pentru a ajunge la mare. Anul acesta insa, deoarece Franta detine presedintia rotativa a Uniunii Europene, Paris-Plages va fi dominat de culorile Europei, albastru si galben, relateaza cotidianul „Le Figaro“.

Langa primarie, pe partea Caii Georges Pompidou, gradina va fi marita cu 400 de arbori si 500 de arbusti, iar in acelasi loc vizitatorii vor putea sa joace minigolf.

Alte distractii pe care primaria Parisului le-a rezervat pentru aceasta vara sunt cursuri de scrima, fitness, bazine de inot , tai-chi, joc cu bile, toate in aer liber. O biblioteca gratuita va imprumuta doritorilor un numar de 250 de titluri.Copiii vor putea participa la cursuri de arte plastice sau vor asculta povesti. Vinerea si sambata plajele Parisului vor gazdui concerte.

Primaria Parisului a dorit sa plaseze, anul acesta, initiativa plajei urbane sub semnul dezvoltarii durabile si va inmulti actiunile prin care va invata orasenii sa adopte un comportament cat mai „verde“.

Patru sute de tone de nisip, de doua ori mai mult decat anul trecut, au fost turnate pe cele doua maluri, iar la margine a fost plasat un gard viu care urmeaza sa ii protejeze pe „vilegiaturisti“ de zgomotul masinilor.

Actiunea costa primaria din Paris doua milioane de euro, iar in timpul acestei luni de plaja se estimeaza ca vor trebui stranse 60 de tone de deseuri din zona respectiva. Pentru luni seara, momentul deschiderii plajei, fusese prevazut un picnic pe fete de masa uriase.


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.