Social

Pietonii vor răspunde integral dacă vor fi accidentaţi din vina lor

Noul Cod Rutier introduce, în premieră în Romania, răspunderea integrală a pietonilor pentru accidentarea lor în cazul în care nu au respectat regulamentul privind traversarea şi circulaţia pe drumurile publice. Mai mult, conducătorul auto are dreptul să solicite daune materiale în justiţie. Suspendarea permisului la cumul de puncte În afară de cazurile în care permisul poate fi reţinut pe loc, suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile se va dispune şi atunci cand persoana în cauză a acumulat 15 puncte de penalizare . Dacă în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări, un conducător auto adună alte 15 puncte, permisul va fi suspendat pentru 60 de zile. În ambele situaţii, comunicarea suspendării este făcută prin înştiinţare scrisă, iar contravenientul este obligat să predea permisul de conducere în termen de 5 zile din momentul în care ia la cunoştinţă. Neprezentarea contravenientului în acest termen atrage majorarea suspendării cu 30 de zile. Punctele de penalizare se anulează la şase luni de la data constatării contravenţiei La cererea motivată a posesorului permisului de conducere, perioadele de suspendare pot fi reduse de către Poliţia Rutieră, dar nu mai puţin de 30 de zile.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu: Branding - Cum sa eviti vecinii nepotriviti

Experti It

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu, multimedia designer si specialist de marketing online

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: 8 functii ignorate ale smartphone-ului care iti imbunatatesc considerabil viata

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Experti It


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea