Social

#psd #afise #electoral

Pesedistii promit ca la toamna se fac mai mici

1 m/70cm – dimensiunea afiselor electorale recomandata de liderii PSD in noul proiect de lege vizand finantarea partidelor. Cadourile electorale, interzise in ultimele trei luni inainte de alegeri.

PSD a dat, ieri, primele detalii ale noii legi a finantarii partidelor politice, pe care partidul vrea s-o promoveze in sesiunea de toamna. Printre prevederile legii se numara interzicerea panourilor-gigant si luarea unor masuri pentru combaterea mitei electorale in ajun de alegeri.

Pesedistii vor sa renunte la campania costisitoare si osten­tativa gen 2004 si promit ca, in aceasta toamna, vor cobori la dimensiuni mai pamantesti, pe care vor sa le im puna si celorlalte partide. In aceasta idee, noua dimensiune electorala, 1 metru/70 de centimetri, li se pare social-democratilor „arhisuficienta”.

„Marele afisaj n-are nici o legatura cu campania electorala. N-are ce sa caute panoul de trei metri pe cinci (metri – n.r.) cu chipuri mai mult sau mai putin zambitoare care cer voturi. Exista aceasta limitare, a fost si-n Romania, n-a fost respectata, ne aflam in fata unei incalcari. Aceasta limitare a afisajului a existat la o dimensiune de 70 pe un metru si e arhisuficient”, a declarat deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvaz , intr-o conferinta tinuta la sediul central.

De asemenea, proiectul de lege pesedist interzice acordarea de atentii electorale cu 90 de zile inainte de vot, astfel incat politicienii sa nu mai poata oferi electorilor „ pungi de plastic cu emblema partidului si inauntru cu malai si zahar”.

Duvaz a explicat ca legea finantarii partidelor va aduce clarificari in ceea ce priveste limitarile de finantare, insistand pe transparenta sponso­rizarilor, pe cuantificarea clara a cheltuielilor si pe asumarea responsabilitatilor directe ale celor care fac aceste cheltuieli, astfel incat colegiile uninominale sa nu devina „instrumente de licitatie financiara”.

Noul proiect de lege pesedist vine dupa ce, in sesiunea trecuta, un grup de noua parlamentari PSD au propus un proiect de lege prin care toti candidatii inscrisi in campaniile electorale parlamentare sau locale ar trebui sa primeasca 50 de salarii minime brute ca sa-si finanteze campania.


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea