Social

PD porneste fara combatanti impotriva guvernului

Motiune de cenzura anuntata de PD va fi depusa cel mai tarziu joi. Surse din conducerea partidului sustin ca, pana atunci, se va lucra la elaborarea documentului si mai ales la convingerea altor parlamentari situati in partide aflate in afara coalitiei basesciene sa semneze. Pentru a fi depusa, motiunea democrata are nevoie de 117 semnaturi. PD si PLD impreuna nu dispun in momentul de fata decat de 102 semnaturi, iar sursele sustin ca diferenta de 15 semnaturi va fi completata de la reprezentantii minoritatilor nationale, ai partidului lui Gigi Becali si de la alti parlamentari independenti. Se pare ca motiunea de cenzura va avea ca argument rezultatul referendumului, unele aspecte economice neindeplinite de actualul Guvern, situatia din Justitie si Sanatate. „Avem semnale ca, daca pe termen scurt in Justitie, nu se vor rezolva problemele, se va activa clauza de salvgardare ”, sustin sursele democrate. Conducerea PD, care in cursul zilei de luni a avut, pe langa intalnirea oficiala de la Cotroceni, si una neoficiala seara tarziu, cu presedintele Traian Basescu, crede ca, prin initierea acestei motiuni de cenzura, va avea de castigat din punct de vedere electoral. Daca PSD va vota pentru demiterea Cabinetului Tariceanu, presedintele Basescu ar putea da acestui partid sarcina de a forma noul Guvern, lucru pentru care nu este pregatit, si ar esua lamentabil, iar, daca va vota impotriva motiunii, acest partid va fi asociat cu PNL si va continua sa scada impreuna cu acesta in sondaje. Daca pesedistii nu s-au decis inca incotro s-o ia, lucrurile s-au clarificat la PC si UDMR. Conservatorii dau de inteles ca ar putea vota motiunea, chiar daca au avut o „atitudine critica” fata de PD. Vor analiza argumentele saptamana viitoare, dar, spun ei, sunt interesati de un „climat politic sanatos pe termen lung”, care nu se poate instala decat prin anticipate. UDMR s-a hotarat insa: nu va sustine o motiune de cenzura initiata de PD. „Nu ar fi un gest de moralitate sa fii in Guvern si sa votezi impotriva Guvernului ”, a aratat, ieri, presedintele Uniunii, Marko Bela. In opinia acestuia, PD are dreptul de a depune o motiune de cenzura, desi nu se stie daca democratii ar avea singuri, numarul necesar de parlamentari pentru un asemenea demers. „Daca PD reuseste o intelegere cu altii, atunci motiunea va avea succes. Daca nu reuseste, atunci motiunea nu va avea succes”, a apreciat Marko. Acesta a mai spus ca, daca s-ar ajunge la un blocaj din care sa nu se poata iesi, atunci UDMR ar impinge lucrurile spre alegeri anticipate. PD si PLD au definitivat motiunea de cenzura „ Guvernul Tariceanu trebuie sa plece!” si au strans semnaturile PD si PLD au finalizat, marti, textul motiunii de cenzura „Guvernul Tariceanu trebuie sa plece!” si au strans de la parlamentarii independenti si de la deputatii minoritatilor nationale semnaturile necesare pentru depunerea motiunii la Birourile Permanente ale celor doua Camere. Surse din conducerile PD si PLD au declarat, marti, pentru Mediafax, ca PD si PLD au finalizat textul motiunii de cenzura „Guvernul Tariceanu trebuie sa plece!”, conceput ca un „document ce reflecta realitatea politica de dupa referendumul din 19 mai”. „Textul este gata. El a fost redactat de un comitet PD-PLD. Ramane, eventual, sa mai aruncam o ultima privire asupra lui maine (miercuri – n.r.) si sa il depunem la Parlament”, au spus sursele citate. Potrivit surselor PD si PLD, motiunea de cenzura se refera la deficientele si la neregulile identificate in toate domeniile gestionate de actualul guvern, inclusiv „problemele provocate de Executiv in raporturile cu forurile europene, vizand, in principal, Justitia”. Sursele democrate si liberal-democrate au mai aratat ca democratii au reusit sa stranga semnaturile necesare sustinerii motiunii, din partea unor senatori si deputati apartinand independentilor si minoritatilor nationale. (Mediafax)

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea