Social

Patru pictori brazilieni expun la Galeria Etaj 3/4 de la Teatrul Naţional

Lucrările pictorilor geometrici brazilieni Carlos Muniz, Luiz Dolino, Manfredo de Souzanetto şi Ronaldo Macedo, nume asociate direct cu mişcarea Concretistă din Brazilia, sunt prezentate într-o expoziţie ce se deschide vineri la Galeria Etaj ¾ de la Teatrul Naţional Bucureşti. Mişcarea artistică geometrică din Brazilia se bucură de o mare vizibilitate în această ţară încă din anii '70. Cei patru artişti prezentaţi în expoziţia "Pictori brazilieni gemetrici" organizată de Muzeul Naţional de Artă Contemporană ( MNAC ) şi-au ales un limbaj care cuprinde o caracteristică identificată cu universul vizual din viaţa braziliană: un amestec al primului contact dintre indigenii ancestrali şi elementul cultural european din secolul al XVI-lea, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor. Elementele geometrice fac parte din codurile vizuale ale limbajului plastic brazilian încă de la începuturile sale istorice, formele geometrice sunt prezente frecvent atat în decoraţia corporală cat şi în obiectele rituale şi cotidiene ale indigenilor din Brazilia. Concretismul este o mişcare artistică abstracţionistă ce a evoluat în anii '30 şi porneşte de la ideea că arta abstractă trebuie să nu presupună o asociere simbolică cu realitatea, deoarece liniile şi culorile sunt concrete prin ele însele. Vernisajul va avea loc vineri, la ora 12.00, iar expoziţia va rămane deschisă pană pe 15 aprilie 2007.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea