Părinţii trebuie să fie toleranţi cu răutăţile celor mici

Minciuna şi agresivitatea sunt conduite adoptate de majoritatea copiilor care se tem de pedepse. Psihologii spun că, pană la varsta de şase-şapte ani, minciuna este tolerată, fiind privită ca stimulent al imaginaţiei. Însă o dată cu înaintarea în varstă se dezvoltă şi capacitatea copiilor de a discerne între ce este adevărat şi ce este ireal . În aceste momente, minciuna nu mai este acceptabilă. Cauzele care duc la comportamente precum minciuna sau agresivitatea sunt diverse, ne explică psihologul Andrei Chiriac, de la Spitalul de Psihiatrie "Constantin Gorgota" din Bucureşti. "Putem vorbi de un comportament preluat din exterior - grădiniţă sau şcoală, grup de prieteni, televizor, şi interiorizat. Acesta este greu de depistat de către părinţi la momentul apariţiei fie din cauza absenţei lor de langă copil, fie datorită unui mediu familial propice unor astfel de comportamente", explică specialistul. Agresivitatea, mijloc de refulare a experienţelor trăite „Una dintre cauzele violenţei copiilor este chiar agresivitatea resimţită de aceştia la nivelul familiei. Comportamentul lor vine ca un mijloc de refulare a unor experienţe care le-au marcat trecutul", ne explică Constanţa Damian , consilier şcolar la Şcoala nr. 280 „Mihail Sebastian" din sectorul 5 al Capitalei. „Comportamentul părinţilor trebuie să fie, în această situaţie, unul mai tolerant la eşecurile celor mici şi mai deschis către comunicare. Majoritatea copiilor nu apelează singuri la consilieri, ci vin la indicaţia profesorilor în momentul în care conflictele dintre ei şi părinţi se acutizează, afectandu-le capacitatea de concentrare şi modul în care interacţionează cu cei din jur", a continuat Constanţa Damian. Copilul trebuie recompensat atunci cand evită minciuna Faţă de comportamentul inadecvat al copiilor, uneori atitudinea părinţilor poate fi suficientă. „Putem vorbi, în primul rand, de recompense, copilul trebuie lăudat, să i se arate afecţiune, să fie premiat atunci cand atitudinea lui este una de evitare a minciunii sau a comportamentelor agresive. Aceasta trebuie să fie prima reacţie, nu cea de pedeapsă. Îl stimulăm să spună adevărul atunci cand nu îl pedepsim pentru năzdrăvăniile făcute şi asumate. Dar atenţie, asta nu înseamnă evitarea unor măsuri autoritare, din care copilul să înţeleagă gravitatea actelor sale", a explicat psihologul Andrei Chiriac. În momentul în care problema depăşeşte competenţa părinţilor sau aceştia nu se mai simt în măsură să controleze comportamentul copilului, este necesară intervenţia unui specialist. „În majoritatea cazurilor, agresivitatea copilului nu reprezintă altceva decat un simptom al unei relaţii deficitare în familie şi de obicei este nevoie de o terţă persoană care să poată identifica şi propune soluţii, o persoană competentă şi suficient de obiectivă", a conchis dr. Chiriac.