Social

Parintii „fugari“, obligati la pensie alimentara

Consiliul UE propune ca pensia alimentara sa fie platita, indiferent de rezidenta cetatenilor din statele membre. In prezent, un parinte care vrea sa obtina plata pensiei alimentare are de parcurs o procedura greoaie si costisitoare, mai ales daca parintele care trebuie sa o plateasca are rezidenta in alta tara. In fata acestor greutati, cei mai multi renunta sa-si faca respectate drepturile. Ileana D. are 30 de ani si un copil de sase ani. In momentul in care s-a nascut copilul, atat ea, cat si sotul sau erau studenti, astfel ca nici nu putea fi vorba de plata vreunei pensii alimentare. Potrivit spuselor mamei, dupa absolvire , tatal copilului a plecat la munca in strainatate, astfel ca nici acum nu-si poate obtine drepturile in instanta. "A plecat pe neasteptate, fara sa-mi spuna unde se duce. Degeaba ma duceam sa-l dau in judecata si sa cer pensie alimentara pentru ca nu aveam de unde sa-l iau", ne-a povestit Ileana. Cazul ei nu este singular, insa date statistice oficiale referitoare la numarul romancelor aflate in situatii de acest gen nu exista. Instanta nu poate obliga parintele fara venituri Desi Codul familiei prevede ca parintele ar trebui sa plateasca pana la un sfert din veniturile sale pentru intretinerea unui copil, o treime pentru doi copii si jumatate pentru trei sau mai multi copii, procedura prin care pot fi obtinuti acesti bani este foarte greoaie. Din acest motiv, multe femei renunta la a mai cere in instanta drepturile copiilor lor. Mai ales ca multe dintre ele se vad puse in situatia de a avea o decizie judecatoreasca in favoarea lor, dar nu pot obtine banii deoarece parintele care ar trebui sa plateasca nu mai este de gasit. Fie pleaca din localitate, fie la munca in alta tara. "Instanta nu are ce sa la impuna barbatilor fara loc de munca. Sunt unii care isi inchid cartea de munca si declara instantei ca nu au niciun venit sau pleaca din localitate si nu mai ai de unde sa-l iei", a spus avocatul Pavel Filip, de la Curtea de Apel Bucuresti. In prezent, la nivelul forurilor legislative europene exista o initiativa care sa permita retinerea directa a pensiei alimentare din salariul parintelui care trebuie sa o achite, chiar daca este rezident in alt stat membru UE. "Este inacceptabila situatia in care copiii se regasesc fara resurse deoarece parintii lor sunt rezidenti in state membre diferite. Aceste familii monoparentale sunt conduse de femei si sunt expuse riscurilor saraciei daca fostul consort nu isi indeplineste obligatiile alimentare", a declarat eurodeputatul Genowefa Grabowska. Legea ar putea fi adoptata in 2008.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea