Social

Parchetul ia la puricat arabii-NUP

Din dispozitia conducerii Parchetului Inaltei Curti, toate cauzele din ultimii zece ani, similare celor in care este este acuzat Omar Hayssam si solutionate cu neinceperea urmaririi penale (NUP), in care au fost implicati cetateni romani de origine araba, vor fi examinate de catre procurorii Sectiei de Indrumare si Control. Potrivit unor surse judiciare, procesul de colecatre din teritoriu a acestor infromatii va necesita cel putin patru-cinci zile, avand in vedere ca este vorba de dosare din perioada 1995-2005 din intreaga tara.
In ceea ce-l priveste pe Omar Hayssam, acesta este arestat in doua cauze penale. El a fost retinut in baza unei ordonante din 6 aprilie, pentru infractiuni economice si apoi arestat preventiv in dosarul 275P/2003, pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave si asociere in vederea savarsirii de infractiuni, fapte care au dus la un prejudiciu de aproximativ 1,8 milioane de euro.

Intrebarea care a fost pusa atat de presedintele Traian Basescu, cat si de alte persoane care au cunoscut - din pozitia de fosti sefi ai unor servicii secrete - si anume, cine a avut interesul ca Omar Hayssam sa fie protejat, si nu anchetat pana la capat in sesizarile care ar fi existat din partea unor institutii de-a lungul timpului poate avea un raspuns de la care sa se porneasca. Pana una-alta, trebuie stiut ce dosare a avut Hayssam si prin ce birouri au stat ele pana la intrarea pe linia DICOT (Directia de Investigare a Crimei Organizate si Terorismului din cadrul Parchetului Inaltei Curti), directie care a fost, de altfel, recent infiintata la finele lunii august a anului trecut. In afara celor doua dosare care privesc infractiuni economice si sunt cunoscute sub numele "Nehoiu" si "Capete de tractor Volvo" unde cercetarile au debutat in toamna anului trecut, si in afara dosarului deschis recent pentru infractiuni ce vizeaza siguranta nationala aflat sub securizarea "Celulei de criza", mai sunt si alte cauze care au fost zburatacite prin mainile unor procurori din teritoriu.


"Sertarele" din teritoriu pentru infractiunile lui Omar
Din primele informatii pe care le detinem, mai ies la iveala si alte sase dosare in care Omar Hayssam a fost "pierdut" in fata rigorilor legii prin neinceperea urmaririi penale sau tergiversare pur si simplu, fara a se da vreo solutie. Iata-le:

- dosarul 174/p/2001 este cel mai vechi si s-a aflat la Parchetul Curtii de Apel Bacau. Cauza il privea pe un anume Viorel Mafteuca cercetat pentru importul unei masini de injectat mase plastice, a carei valoare era de 3.000.000 de marci, in favoarea lui Omar Hayssam, ca beneficiar actionar la SC RIO SOFT DRINKS SRL Bucuresti. Acest dosar se afla, de un an si jumatate in ancheta la Parchetul Inaltei Curti, iar complexitatea consta intr-o activitate infractionala desfasurata pe raza mai multor judete.

- dosarul 1074/p/2004 se afla in lucru la Parchetul Curtii de Apel Suceava si privea o afacere realizata pentru Hayssam de catre un imputernicit al acestuia (prin SC Antreprises Bucovina). Procurorii de la Suceava au dat solutia neinceperii urmaririi penale.

- dosarele 804/p/2003, 214/p/2003 ale Parchetului Tribunalului Braila in care Hayssam era cercetat pentru infractiuni economice si inselaciune, si dosarul 1027/p/2004 de la Parchetul Tribunalului Braila, la care a fost conexat si cel cu numarul 479/p/2003 al Parchetului Insuratei. In acesta din urma, Hayssam a fost cercetat pentru evaziune fiscala si fals intelectual, dar ancheta a fost preluata in urma cu doua luni la DICOT-Parchetul Inaltei Curti.


Proaspata "monitorizare" facuta de SRI
Marea actiune penala impotriva lui Omar Hayssam la nivelul Parchetului Inaltei Curti, pentru infractiuni de natura economico-financiara si crima organizata, a avut la baza sesizari primite de la Serviciul Roman de Informatii, care incepusera monitorizarea in luna septembrie a anului trecut.

Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a transmis, ieri, un comunicat in care se sublinia faptul ca invinuirea si punerea in miscare a actiunii penale, de catre procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DICOT), a fost facuta dupa o monitorizare atenta si calificata a intregii activitati infractionale a omului de afaceri, realizata impreuna cu ofiteri ai Directiei de Investigare a Fraudelor din Inspectoratul General al Politiei Romane si specialisti din domeniile economico-financiare si combatere a spalarii banilor. Totusi, surse judiciare ne-au informat ca "talpa" pusa in ascunderea multor infractiuni de natura economica ale lui Omar Hayssam a fost pusa la Oficiul National pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor, unde cei din fosta conducere au trecut cu vederea o serie de indicii de transferuri dubioase cu tangenta la conturile afaceristului Hayssam. Astazi, ele sunt atent puricate, iar traseul unor mari sume trece de granitele Romaniei, motiv pentru care - mai mult ca sigur- se vor realiza comisii rogatorii.


Debutul si spectrul infractiunilor probate pana acum
Incepind cu noiembrie 2004, cu sprijinul specialistilor ANAF si al ofiterilor de la Oficiul National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor, prin analiza si corelarea documentelor ridicate cu ocazia perchezitiilor, s-a putut stabili cu certitudine legatura dintre activitatea infractionala a inculpatului si scopul urmarit - pagubirea bugetului de stat. Verificarile cu privire la activitatea SC Foresta Nehoiu SA au fost finalizate in cursul saptamanii trecute, urmand ca, in continuare, colectivul de procurori si specialisti sa continue verificarile si pentru celelalte firme ale inculpatului, in vederea stabilirii integrale a activitatii infractionale a tuturor participantilor la comiterea faptelor penale.

Astfel, Parchetul instantei supreme, in cooperare cu Serviciul Roman de Informatii si structurile specializate ale MAI, a reusitsa documenteze activitatea infractionala in materie economico-financiara a lui Omar Hayssam, "retinerea sa in vederea arestarii pentru aceste fapte nefiind facuta la nici o presiune, ci din considerente operative si operationale", a precizat Biroul pentru relatii cu presa al Parchetului ICCJ.

Asa se face ca retinerea lui Hayssam a fost una de data recenta, in conditiile in care nu trebuie scapat din vedere faptul ca invinuitul se afla mai tot timpul prin spitale, sub asa-zise tratamente, ceea ce impiedica o astfel de masura. Concincidenta sau nu a acestei retineri cu rapirea jurnalistilor? Din datele existente, nu ar fi vorba de o coincidenta, ci de o "parghie" ajutatoare pentru lamurirea unor grave aspecte care au tinut de evenimentele de dupa disparitia in Irak a celor trei colegi din media. Retinerea lui Hayssam s-a produs in 6 aprilie a.c., in dosarul 275/p/2003, pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave si asociere in vederea savarsirii de infractiuni si un prejudiciu de 1,8 milioane de euro. Conform Ministerului Public, Hayssam ar fi constituit o grupare criminala la care au aderat Mohamed Munaf, Mohamed Omar , Adnan Khdip si Quasin Etta. El a inselat patru firme printre care si Volvo Truk Corporation, firma de la care a cumparat in leasing 22 de capete de tractor Volvo pe care le-a exportat ulterior in Siria si Egipt, fara efectuarea platilor.

Al doilea mandat de arestare a fost emis pe numele afaceristului cu dubla cetatenie in noaptea de 14 spre 15 aprilie, la cererea DICOT, in alt dosar. Instanta Tribunalului Bucuresti a emis mandate de arestare pe 30 de zile si pentru fratele lui Hayssam, Omar Mohamad, si mandate pe 25 de zile pentru cumnatul acestuia, Emile Raja El Assal, Gheorghe Iosif si Mihai Nasture. Omar Mohamad nu se mai afla in tara si urmeaza sa fie dat in urmarire prin Interpol.

Fratii Omar, Emile Raja El Assal, Gheorghe Iosif si Mihai Nasture sunt urmariti penal in dosarul 276/D/P/2005, pentru bancruta frauduloasa , crima organizata si spalare de bani. Probele arata ca Omar Khaled Hayssam si Omar Mohamad (presedinte si, respectiv asociati, administratori al grupului de firme Manhattan), impreuna cu mai multe persoane, au initiat si organizat un grup infractional. Hayssam a incheiat contractul de privatizare a societatii Foresta SA Nehoiu si apoi, in calitate de presedinte al Consiliului de Administratie si impreuna cu Gheorghe Iosif (vicepresedinte al Consiliului), a dispus, in octombrie 2001-iulie 2004, vanzarea activelor societatii. Scopul era de a obtine bani pentru achitarea obligatiilor catre bugetul de stat, dar sumele obtinute au fost altfel folosite.

In aceeasi perioada, intre Foresta Nehoiu si firmele controlate si coordonate de membrii grupului infractional, au fost incheiate numeroase contracte de vanzare-cumparare a unor terenuri si a altor active ale societatii privatizate. Printre societatile mentionate se numara - potrivit procurorilor - SC Valverde SRL, SC Ssanyong Trading Romania SRL, SC Optil Exim SRL, SC Best Wood Nehoiu SRL, SC Dunarea International SRL si SC Manhattan Entreprises SRL.


Conexiunile cu rapirea jurnalistilor
In urma acestor masuri specifice de monitorizare a activitatilor infractionale comise de gruparea coordonata de Omar Hayssam au fost descoperite legaturi cu persoane suspectate a fi implicate in rapirea celor trei jurnalisti romani in Irak. La DICOT s-a inregistrat cauza cu nr.540/P/2005, in care procurorii efectueaza acte premergatoare sub aspectul comiterii unor infractiuni ce intra sub incidenta Legii nr.535/2004 pentru prevenirea si combaterea terorismului. Dar, pe aceasta tema, nimeni nu are voie sa sufle o vorba. Pana la finalizarea cazului si aducerea celor trei jurnalisti, teferi, in tara.

Pana una-alta, Celula de criza are nevoie si de informatii punctuale, care privesc dosarele in care cetateni arabi au primit scoatere sau neincepere a urmaririi penale in cursul ultimilor sapte ani. Aceasta statistica ar putea decoperta si nume ale unor personaje sau magistrati care au protejat filiere arae in interiorul carora s-au rotit sume mari de bani destinate unei palete de infractiuni dintre cele mai sofisticate. La ordin sau sub alta forma de presiune. Spre exemplu, politica.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea