Social

Parada homosexualilor incita spiritele

Mai multe fundatii crestine si o serie de personalitati cer autoritatilor sa interzica minoritatii homosexualilor sa organizeze o parada la sfarsitul saptamanii.

Forumul Crestin "Noua Dreapta" a contestat ieri in justitie dreptul homesexualilor de a organiza parada de sambata. Organizatia a depus ieri la Tribunalul Bucuresti o cerere de suspendare a autorizatiei, emisa de Primaria Capitalei referitoare la parada de sambata a homosexualilor.



JUDECATA DE URGENTA

Intrucat marsul fundatiei "Accept" este prevazut pentru sambata dupa-amiaza, actiunea in justitie a fost depusa in regim de urgenta si se va judeca astazi. "Noua Dreapta" considera ca in mod deliberat organizatorii au dezinformat Primaria pentru obtinerea autorizatiei, pentru ca scopul adunarii nu este "promovarea tolerantei si diversitatii", ci a relatiilor sexuale intre persoane de acelasi sex.



INDIGNARE

"Consideram ca o parada in cadrul careia participantii marsaluiesc travestiti (barbati in femei si invers) sau in costumatii indecente, afisand atitudini ce provoaca indignarea si dezgustul trecatorilor (saruturi intre barbati sau femei, gesturi obscene etc., cum s-a intamplat in anul trecut) sunt de natura sa aduca atingere bunelor moravuri si ordinii publice, fiind chiar sanctionate penal (art. 321 Cod Penal)", se arata in cererea adresata instantei.



APEL LA BOR

Noua Dreapta, impreuna cu alte organizatii civice si personalitati ale vietii culturale si sociale romanesti, a inaintat un Memoriu Patriarhiei Romane. Documentul solicita Bisericii Ortodoxe Romane sa ia pozitie oficiala fata de agenda tot mai agresiva pe care activistii homosexuali o promoveaza in tara noastra, si, in special, fata de manifestarile publice ale acestora. Printre semnatari se numara: Forumul Crestin Noua Dreapta, Asociatia Romana pentru Cultura si Ortodoxie , Fundatia Crestina "George Becali", Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa, fost detinut politic sau actorul Dan Puric.



PREGATITI

Directorul executiv al "Accept", Florin Buhuceanu, a recunoscut, inca de marti, ca mai multe institutii si organizatii au contestat deja organizarea evenimentelor cuprinse in Festivalul GayFest, inclusiv a paradei de final. El a declarat ca se asteapta la o opozitie mai bine organizata decat anul trecut din partea formatiunilor extremiste, aratand ca are informatii, potrivit carora mai multe astfel de grupuri vor sa se alieze pentru a impiedica desfasurarea parazii programate pentru sambata.



PREDICI IN BISERICA

De asemenea, organizatorii GayFest au precizat ca se asteapta ca si Biserica Ortodoxa Romana sa aiba o pozitie fata de evenimentele anuntate de ei pentru aceasta saptamana. Patriarhia Romaniei nu a adoptat inca o pozitie oficiala, insa duminica, in mai multe biserici din Capitala, preotii au facut apel catre credinciosi sa nu participe la manifestarile minoritatilor sexuale.



SCANDAL LA MOSCOVA

Organizatorii GayFest au apreciat ca exista riscul aparitiei unor incidente la parada de sambata, ei amintind si ca, saptamana trecuta, la Moscova, homosexualii au fost batuti de cativa extremisti si ulterior arestati de autoritati pentru ca au incercat sa organizeze o manifestatie stradala.



DAN PURIC: "LIBERTATEA E CONFUNDATA CU LIBERTINAJUL"

Actorul si regizorul Dan Puric este unul dintre semnatarii memoriului adresat Bisericii Ortodoxe Romane, prin care se solicita luarea unei pozitii oficiale impotriva paradei homosexualilor.
"Memoriul nu este impotriva homosexualilor, ci impotriva unei manifestatii de tip mimetic, cretine si inutile. N-am nimica cu ei. Trebuie sa existe. N-ai cum sa fii impotriva homosexualitatii! Este ca si cum ai fi impotriva gripei!", a explicat actorul. In opinia sa, problema homosexualitatii in Romania "trebuie abordata pe premise romanesti". "Noi trebuie s-o gestionam crestin, cu o solutie de tip romanesc , umana, nicidecum schizofrenica. In nici un caz insa nu cu solutii de tip laic, secularizant. Sa intervina si Biserica, si societatea civila cu mai multa inteligenta, pentru ca in momentul de fata toti copiaza formule de dincolo, care sunt absolut falimentare", spune Puric. El apreciaza ca solicitari precum dreptul la casatorie sau la adoptie sunt lucruri impotriva firii, care pot sa traumatizeze copiii. "Va place ce se intampla in Spania sau in America? Libertatea este confundata cu libertinajul", a adaugat actorul.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea