Social

Omar Hayssam a fost amendat de Politia Rutiera cind a fugit din tara

Procurorii DIICOT au incheiat ancheta in ce priveste fuga din tara a omului de afaceri sirian Omar Hayssam, acuzat de terorism pentru implicarea sa in rapirea, in 2005, a trei junalisti romani in Irak. DIICOT a finalizat ancheta in dosarul privind fuga sirianului Hayssam Omar, trimis in judecata si condamnat pentru terorism in dosarul rapirii celor trei jurnalisti, dupa ce au refacut intregul traseu al deplasarii omului de afaceri spre iesirea din tara, informeaza NewsIn. In dosar sunt inculpati doi dintre fratii lui Hayssam, Muckles Omar si Mahmoud, si armatorul navei Imam T, Mustafa Tartoussi, cu care ar fi fugit din tara omul de afaceri sirian imediat dupa eliberarea sa din arest. Eliberarea lui Hayssam a survenit in iunie 2006, dupa ce avocatii au prezentat judecatorilor un certificat medical din care reiesea ca sirianul ar fi fost bolnav de cancer. Cei trei inculpati au fost citati la Parchetul General pentru a le fi prezentata rezolutia de urmarire penala pentru complicitate la terorism. Ei se afla in prezent pe teritoriul Romaniei, intrucit au interdictie de a parasi tara. Din probele acuzarii a rezultat ca, in dimineata zilei de 30 iunie 2006, Hayssam Omar ar fi plecat din Portul Constanta catre Alexandria , in Egipt, si de aici la Tartous, in Siria. Calatoria ar fi fost efectuata cu nava Imam T aflata sub pavilion nord-coreean. Procurorii sustin ca Hayssam ar fi facut drumul de la Bucuresti la Constanta cu un camion al firmei Rio Bucovina care apartine fratilor sai. Procurorii au reconstituit traseul fugarului cu ajutorul semnalului emis de telefoanele celor trei frati si al cartelelor pe care acestia le-au folosit. La dosar exista o proba conform careia masina cu care fratii Omar au plecat catre Constanta a depasit viteza legala , circulind cu o viteza medie de 118 km/h. Excesul de viteza le-ar fi adus acestora si o amenda, pe care soferul ar fi primit-o in localitatea Cosereni, din judetul Ialomita, fara insa ca politistul sa se prinda ca in masina se afla Hayssam. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea