Social

Ogăraru îl laudă pe Sneijder

„Portocala mecanică" a surclasat Rusia ajutată de evoluţia foarte bună a lui Wesley Sneijder, colegul lui George Ogăraru la euro 2008 nu a impresionat cu nimic în prima repriză. Intrat la pauză, Sneijder a revigorat jocul „batavilor", care s-au impus cu 4-1, toate golurile fiind înscrise în ultimele 20 de minute. „Totul s-a schimbat cand Sneijder a intrat pe teren, iar Babel a trecut pe partea stangă. A adus mai multă creativitate în joc şi a ajutat mult echipa. Cand ai un jucător care poate face astfel de lucruri pe teren, jocul devine mai uşor", şi-a lăudat jucătorul Van Basten, citat de site-ul uefa.com. Evoluţia bună a lui Sneijder nu este întamplătoare, avand în vedere că mijlocaşul a marcat 13 goluri în 20 de jocuri disputate în campionat pentru Ajax, iar etapa trecută şi-a trecut în palmares un hatt-trick în poarta rivalilor de la Feyenoord. „Olandezii sunt motivaţi să bată Romania" Colegul lui Sneijder de la Ajax, George Ogărau, a confirmat forma de invidiat a mijlocaşului. "Prima repriză a meciului a fost echilibrată, a doua, mai puţin. La olandezi au intrat Sneijder şi Babel, şi totul s-a schimbat. Sneijder trece printr-o perioadă excelentă. Mă înţeleg bine cu amandoi şi chiar am vorbit despre grupa de calificare la Euro. Au spus că sunt foarte motivaţi să învingă Romania şi Bulgaria, pentru că ei consideră că sunt principalele contracandidate la calificare", a precizat Ogăraru, care a evitat să discute despre jocul tricolorilor cu Moldova: „De naţionala Romaniei nu vreau să vorbesc, vă rog să mă înţelegeţi".

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea