Social

Noul sistem de tarifare a caldurii ii dezavantajeaza pe locatarii economi

Tarifele de tip binom introduse prin OUG 143/2005 au reusit sa bulverseze intreaga suflare a proprietarilor de apartamente. Asa-zisa facilitate guvernamentala, care oferea un sistem de plata a facturilor la intretinere liniar pe tot parcursul anului, s-a dovedit a fi insa doar un fiasco. Lucru demonstrat prin simple calcule facute de cei de la Liga Nationala a Asociatiilor de Proprietari Habitat, care au aratat ca sistemul binom, la consumuri mai mici, umfla de fapt facturile la intretinere. De la aparitia, in octombrie, a OUG nr.143 si pana in prezent, putini au fost cei care au inteles, cu adevarat, ce este acela un tarif binom si ce avantaje are alegerea acestuia. Pe scurt, actul normativ introduce doua sisteme de facturare a intretinerii, un tarif monom si un tarif binom. Adica sa platesti la fel in fiecare luna, fara a mai exista varfuri de plata pentru lunile de iarna. Potrivit O.U.G 143/2005, prin alegerea tarifelor- binom, consumatorii de energie termica ar beneficia de o reducere de 2,5% din valoarea anuala totala a facturilor de energie termica. Desi actul normativ da ca sigura scaderea nivelului de plata cu 2,5% pe un an, Liga Asociatiilor de Proprietari, care cuprinde organizatii locale ale asociatiilor de proprietari din 26 de judete si municipiul Bucuresti, contesta vehement acest lucru. Conducerea Ligii a afirmat ca, potrivit unor calcule facute de specialisti, facturile la intretinere vor fi, de fapt, mai mari prin aplicarea tarifului binom. "In afara de acest lucru, trebuie remarcat ca liniarizarea facturilor pentru intreg anul va face ca, in perioada verii, sa nu mai existe resurse financiare pentru reparatii. Si apoi, ne intrebam daca regularizarea din iarna urmatoare nu va crea un varf de plata. Noi consideram ca introducerea tarifului binom a fost doar o solutie de avarie, pentru linistirea oamenilor care vor avea un soc la afisarea intretinerii in aceste luni de iarna", ne-a declarat Mihai Mereuta, presedintele Ligii Nationale a Asociatiilor de Proprietari.


Capcana binomului

Conducerea Ligii Asociatiilor de Proprietari a reliefat faptul ca, la un consum scazut , prin tariful binom se plateste mai mult, descurajandu-se astfel si montarea repartitoarelor de caldura. Reprezentantii Ligii au realizat cateva calcule comparative intre sistemul monom si cel binom, pentru un apartament cu trei camere, la pretul national de referinta de 107,50 RON/Gcal. In cazul tarifului binom B1, cu 1 Gcal=76,5 RON, la 1,5 Gcal consum se va plati suma de 161,25 RON, daca tariful este monom, si 149,25 RON, daca tariful este binom. La un consum de 1 Gcal, la apartamentul respectiv se va plati 107,50 RON, daca tariful este monom, si suma de 111 RON, daca tariful este binom. La 0,5 Gcal consum, se va plati 53,70 RON, daca tariful este monom, si 72,75 RON, daca tariful este binom, rezultand o diferenta in plus pentru tariful binom de 19,05 RON. La 0,25 Gcal consum se va plati 26,80 RON, daca tariful este monom, si 77,23 RON, daca tariful este binom. "Analizand aceste exemple, constatam ca introducerea tarifului binom nu vine in sprijinul cetatenilor cu venituri mici , care sunt obligati sa isi reduca drastic consumul de apa calda si energie termica. La tariful binom, cu cat consumul scade, cu atat nivelul facturii creste. Ca sa nu plateasca in plus, acestia vor fi obligati sa opteze pentru tariful monom. Cei mai defavorizati vor fi cei care au respectat obligatia legala de a se contoriza individual. Trebuie amintit ca pana si cei de la ANRE au spus, in septembrie, ca introducerea tarifului binom pentru energia termica nu reprezinta o prioritate in acest moment", a afirmat presedintele Ligii Nationale a Asociatiilor de Proprietari.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea