Social

Noile taxe curăţă Capitala de jocurile de noroc

Proprietarii sălilor de jocuri cu caştiguri, pe care le poţi găsi la multe scări de bloc din Bucureşti, vor putea rămane în curand fără licenţă. Asta, în condiţiile în care proiectul de act normativ propus săptămana trecută de Ministerul Finanţelor va fi aprobat. Potrivit proiectului, taxele vor fi mărite de la 2.000 la 3.500 lei pentru fiecare maşină electronică, iar taxa de licenţă devine 175.000 lei. Mai mulţi proprietari de asemenea săli susţin că nu-şi vor mai putea permite să-şi desfăşoare activitatea. "Unde sunt doar 5-6 aparate, este imposibil să-ţi permiţi să plăteşti asemenea taxe şi să mai ai şi vreun profit", spune Ion Simache, proprietar din pasajul Pieţei Presei Libere. În plus, printre prevederile propuse de Ministerul Finanţelor se numără şi o taxă suplimentară de 1.000 lei pentru sălile care au sisteme de "jack-pot", iar pentru fiecare masă specială cu bile din cazinouri , taxa de autorizare va fi de 100.000 lei. Jocurile de tip pariu vor avea taxa de 5% din încasările realizate, dar nu mai puţin de 20.000 lei anual.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea