Social

Neputinta libaneza: lumea intreaga sa ne ajute impotriva miscarii siite!

Primul ministru libanez, Fuad Siniora, a admis, intr-un interviu acordat cotidianului italian "Corriere dela Sera", neputinta guvernului sau fata de actiunile Hezbollah, solicitand ca "lumea intreaga sa ajute Libanul sa dezarmeze" miscarea radicala siita, devenita un "stat in stat". Intre timp, surse oficiale ale ONU au anuntat ca secretarul de stat american Condoleeza Rice , inaltul reprezentant al UE pentru politica externa, Javier Solana , si secretarul general al ONU, Kofi Annan, urmau sa discute ieri, in cadrul unui "dineu privat", criza libaneza. Anterior, Annan informase Consiliul de Securitate in legatura cu situatia creata. Potrivit "New York Times", Washingtonul si Israelul ar fi convenit asupra unei perioade de o saptamana pentru anihilarea arsenalului Hezbollah. Dupa trecerea acestuia, Rice se va deplasa in Iordania, Egipt si Arabia Saudita in vederea solutionarii crizei din Orientul Mijlociu. Uniunea Europeana a anuntat, ieri, acordarea unui ajutor de 10 milioane de euro pentru civilii din Liban care au avut "de suferit de pe urma teribilului conflict", a declarat presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, in timp ce premierul Finlandei, Matti Vanhanen - a carui tara detine in prezent presedintia UE - a chemat la incetarea focului in Liban, estimand ca s-ar dovedi necesara amplasarea unei forte internationale de pace in zona de conflict. Si ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov , a solicitat o incetare imediata a focului - aspect crucial ce ar trebui avut in vedere de Consiliul de Securitate al ONU, a spus Lavrov cotidianului "Komersant", in timp ce "Jerusalem Post" a relatat ca Hezbollah ar fi respins un acord de incetare a focului cu Israelul, propus de Germania.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu: Branding - Cum sa eviti vecinii nepotriviti

Experti It

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu, multimedia designer si specialist de marketing online

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: 8 functii ignorate ale smartphone-ului care iti imbunatatesc considerabil viata

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Experti It


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea