Social

Nadal il domina pe Federer

Spaniolul a castigat, in premiera, mastersul de la Hamburg , dupa ce l-a invins in finala pe elvetian, scor 7-5, 6-7, 6-3.

Turneul masters de la Hamburg a avut parte de o finala de vis. Cei mai buni jucatori din clasamentul ATP, Roger Federer si Rafael Nadal , au luptat aproape doua ore si jumatate pentru cecul de 360.000 de euro, dar si pentru cele 500 de puncte ATP.

Inaintea finalei, datele problemei se prezentau astfel. Elvetianul castigase de patru ori pe zgura germana, iar Nadal niciodata. Incurajat de aceasta statistica, Federer a inceput fulminant intalnirea, iar scorul a ajuns repede la 5-1 in favoarea sa.

Revenire spectaculoasa

In acel moment, spaniolul a cerut ingrijiri medicale. In tribune, toata lumea avea pe buze aceeasi intrebare: se termina meciul aici sau este o tactica de-a lui Nadal pentru a-l scoate pe elvetian din mana? Raspunsul a venit un pic mai tarziu. Numarul doi mondial a reusit o revenire miraculoasa si a castigat sapte game-uri la rand. Dar, elvetianul a reusit sa echilibreze disputa si si-a adjudecat ce-l de-al doilea set. Aceasta cursa de urmarire l-a vlaguit pe liderul mondial, care a opus o rezistenta slaba in setul decisiv, in care nu a luat decat trei game-uri.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea