Social

Motiunea PD a cazut inainte de a fi depusa

Numele senatorului Gheorghe Flutur se gasea de doua ori pe lista de semnaturi . PD a esuat joi in tentativa de a depune in Parlament motiunea de cenzura la adresa guvernului Tariceanu. Motivul: pe lista de semnaturi numele senatorului PLD Gheorghe Flutur figura de doua ori. Cel care a observat neregula a fost presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, in momentul in care, joi, in jurul orei 16.00, un consilier de la grupul parlamentar al PD a depus textul motiunii la cabinetul sau. „Motiunea nu intruneste conditiile prevazute de regulament si, in urma consultarii pe care am avut-o cu presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, am decis retrimiterea ei la grupurile parlamentare ale PD“, a declarat Olteanu. Joi, pe la ora prinzului, democratii mai aveau nevoie de trei semnaturi pentru a intruni numarul de 116 semnaturi necesare depunerii motiunii, iar printre membrii PD se vehicula deja ideea ca se amina depunerea ei. In final, in jurul orei 16.00, democratii au anuntat ca au strins semnaturile necesare. Pe linga cele 102 semnaturi ale parlamentarilor PD-PLD, care au devenit intre timp 103 prin semnatura „dubla“ a lui Flutur, au mai semnat parlamentari independenti si reprezentanti ai minoritatilor. Pe linga acestia, democratii l-au convins si pe senatorul PNL Mihai Lupoi sa semneze. „Daca nu isi va retrage semnatura, va fi exclus din partid“, l-a amenintat imediat liderul de grup al senatorilor PNL, Puiu Hasotti . In urma intimplarii, liderii PD si-au anulat conferinta de presa pentru prezentarea motiunii pe care o programasera pentru ora 17.30. „Prezentarea motiunii va avea loc dupa remedierea acestei greseli“, spune comunicatul Biroului de presa al PD. Motiunea poarta numele „Guvernul Tariceanu trebuie sa plece“. Cele 12 pagini ale motiunii sint structurate mai mult sub forma de comentariu jurnalistic in care se enumera greselile premierului si ale citorva ministri ai cabinetului sau. Una din actiunile care i se reproseaza premierului este aparitia la postul public de televiziune la o ora de maxima audienta pentru „a profera atacuri la adresa presedintelui Traian Basescu“.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea