Social

#cimitir sovietic #morminte profanate #ucraina

Moscova acuza Ucraina ca profaneaza mormintele soldatilor sovietici

Ministerul rus al Afacerilor Externe a acuzat autoritatile ucrainene de distrugerea "intentionata" a mormintelor soldatilor sovietici din vestul tarii, in special in timpul construirii unui monument la Lvov dedicat nationalistilor ucraineni.

"Crearea blasfematoare a unui pantheon al complicilor nazistilor - luptatorii Organizatiei Nationalistilor Ucraineni, care se fac vinovati de moartea soldatilor sovietici, a civililor si a polonezilor de la Volyn (Ucraina) - este pe cale de a fi incheiata" la Lvov, in Ucraina de Vest, reaminteste ministerul intr-un comunicat, citat de AFP.

Mormintele soldatilor sovietici, situate in apropiere, "sunt intentionat distruse", adauga ministerul.

"In orasul Komano, din regiunea Lvov, un monument al Soldatului eliberator ( sovietic ), situat intr-un parc, a fost distrus la ordinul autoritatilor locale. Mormintele soldatilor au fost profanate in mod barbar, sub pretextul transferarii lor, si ramasitele soldatilor sovietici au fost imprastiate prin tot parcul", acuza comunicatul.

"Aceste evenimente monstruoase reflecta cultura fortelor care repeta constant ca sunt gata sa se alature familiei popoarelor europene", potrivit MAE rus.

Organizatia Nationalistilor Ucraineni a luptat pentru crearea statului independent pe intreg teritoriul care era ucrainean din punct de vedere etnic, inclusiv o parte din Polonia si URSS . Organizatia a cunoscut apogeul intre anii 1920-1950.

Estonia, anexata de Moscova in 1940, s-a confruntat in 2007 cu acuazatii dure din partea Rusiei pentru ca a mutat statuia soldatului sovietic din centrul capitalei Tallinn.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea