Social

Mos Niculae (Ceausescu)Mos Niculae (Ceausescu)

Pedagogia contemporana se imparte intre „conservatori“ (copilul merita uneori o usoara corectie fizica) si „radicali“ (care sustin interzicerea prin lege a violentei asupra minorilor).

In Europa, dezbaterea e geografic distribuita intre tarile nordice („abolitioniste“) si cele sudice, pentru care traditia „bataii rupte din rai“ trebuie mentinuta, cu singura exigenta a moderatiei. Am vorbit despre pedagogie dat fiind ca pomenitele optiuni comportamentale au puternice radacini culturale, pe care nu le voi analiza aici. E suficient sa precizez ca drepturile copilului s-au miscat spre modernitate deodata cu gandirea despre drepturile omului in general.

Recent, „Le Nouvel Observateur“ a publicat o ancheta dedicata acestui subiect. Ea ne arata cat de greu se obtine calea de mijloc. In Europa Occidentala, laxismul etic din anii postbelici a produs generatii compuse din mari rasfatati, obisnuiti cu falsa idee ca li se cuvine orice si ca totul e permis.

La polul opus, multe alte tari europene - dar mai cu seama cele postcomuniste - au inca scoli sau familii unde minorii sunt sistematic pedepsiti corporal, chiar si cu titlu „preventiv“.

Nu stiu ce parere aveti in aceasta privinta, in cazul ca sunteti parinti, profesori sau doar obsevatori implicati. Ca ne place sau nu, Romania ramane, si sub acest aspect, o tara partial premoderna. Din negura veacurilor rurale pana la teroarea banalizata in liceele industriale de pe timpul lui Ceausescu, copiii nostri au dus-o tot intr-o cafteala.

Ruperea perciunilor, rigla la palma, cureaua la fund, castanele in cap sau punerea la colt ore-n sir ilustreaza principalele tehnici de „modelare umana“ la care institutiile noastre formatoare au recurs cu generozitate in ultimii 50 de ani. Violenta din societatea romaneasca actuala reflecta ambitia comunismului de a infantiliza indivizii si de a-i tine totodata sub imperiul fricii, intr-o ambianta militarizata. Dependenta excesiva de stat, spaima difuza fata de politie sau iresponsabilitatea atator adulti, care nu stiu sa-si asume propriile acte, reprezinta tot atatea sechele ale utopiei negative prin care am trecut.

Situatia nu e insa cu mult mai roza nici pe la case mai mari. Doar 2,6% dintre copiii lumii sunt protejati legal impotriva violentei domestice sau scolare. Intr-un stat supercivilizat, ca Marea Britanie, pedepsele fizice sunt a treia cauza de mortalitate infantila! Numai 18 state dintre cele 47 reunite in Consiliul Europei au adoptat legislatii menite sa protejeze drepturile copilului.

Cel mai „dur“ pe acest plan s-a dovedit Parlamentul suedez, care a interzis prin lege orice tip de pedeapsa corporala, desi 70% din populatie nu era favorabila proiectului. Austria, Italia, Germania si Portugalia au pasit apoi pe aceeasi cale. Ce-i drept, n-am auzit inca de vreun parinte care sa fi intrat la puscarie dupa ce i-a scapat o scatoalca „aluia mic“... Bunul-simt continua sa functioneze chiar si atunci cand guvernantii vor sa faca din noi niste ingeri.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea