Social

Moldovenii ar putea obtine mai usor cetatenia romana

Procedura prin care se dobandeste cetatenia romana va fi modificata, saptamana aceasta, printr-o ordonanta de urgenta pe care guvernul urmeaza sa o adopte in sedinta de miercuri, a declarat, sambata, la Costinesti, ministrul justitiei, Tudor Chiuariu. El a adaugat ca, prin adoptarea acestui act normativ, executivul urmareste sa reduca birocratia din sistem si sa scurteze perioada de solutionare a cererilor depuse de strainii care vor sa obtina cetatenia romana. Ordonanta de Urgenta ar urma sa intre in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial, adica cel tarziu vineri. „O sa facem procedura administrativa mai usoara, astfel incat sa solutionam mare parte din cererile care sunt restante, pentru ca s-a ajuns la o situatie intolerabila”, a mai spus Chiuariu, referindu-se la situatia persoanelor din Republica Moldova care, in ultimii ani, au depuse sute de mii de cereri de dobandire sau redobandire a cetateniei romane. Multe dintre aceste cereri - aproximativ 600.000 - sunt blocate in acest moment la Ambasada Romaniei la Chisinau. Guvernul intentioneaza ca prin modificarile aduse Legii cetateniei sa creeze mai multe comisii speciale care sa se ocupe exclusiv de solicitarile cetatenilor moldoveni, pentru a rezolva astfel blocajul la care s-a ajuns. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
loading...
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu: Branding - Cum sa eviti vecinii nepotriviti

Experti It

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu, multimedia designer si specialist de marketing online

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: 8 functii ignorate ale smartphone-ului care iti imbunatatesc considerabil viata

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Experti It

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: O cariera de succes la varsta de 5 ani

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.