Social

Miron Mitrea, urmarit penal de DNA, pentru abuz in serviciu contra intereselor statului

DNA a inceput urmarirea penala impotriva fostului ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, sub acuzatia de abuz in serviciu contra intereselor statului, in dosarul privind terenurile Aviatiei Utilitare. Surse judiciare afirma ca Miron Mitrea este acuzat de Aviatia Utilitara ca a refuzat sa duca la indeplinire o decizie irevocabila privind emiterea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate al acestei societati asupra unui teren de 2,3 hectare situat chiar la soseaua Bucuresti-Ploiesti . Acest teren - parte dintr-o suprafata de 8,9 hectare revendicat de Aviatia Utilitara - facea obiectul unui litigiu dintre fosta conducere a Aeroportului International Bucuresti Baneasa (AIBB) si SC Aviatia Utilitara SA. De asemenea, fostul ministru al Transporturilor mai este acuzat ca ar fi girat o afacere in care fosta conducere a AIBB ar fi cedat acest teren contra altuia, cu o suprafata de 2,5 hectare, din comuna Voluntari. Actul privind schimbul s-ar fi incheiat in lipsa unei evaluari de piata a parcelei din comuna Voluntari si a celei de la soseaua Bucuresti-Ploiesti, in contract fiind precizat ca ambele terenuri ar valora aproximativ 450.000 de euro.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea