Social

Miron Mitrea muta sala motoarelor PSD in Cotroceni

Cartierul general al partidului se muta pe Strada Obedenaru, 33, intr-o vila discreta; Adrian Nastase ocupa Baneasa; in Kiseleff raman doar „fetele” de TV. Ca sa nu se mai calce pe picioare ca in urma cu doi ani, cei trei lideri ai PSD si-au luat fiecare cate un sediu in care vor sta cu echipele lor. Echipa lui Mitrea este, de departe, cea mai organizata. Joi, cu o zi inaintea Consiliului National, Mitrea a facut o prima sedinta cu consilierii de campanie, grup din care se evidentiaza, in primul rand, Serban „Micky” Mihailescu, fost secretar general al Guvernului in Cabinetul Nastase, intrat in adormire imediat dupa pierderea alegerilor. Reactivarea lui Mihailescu a fost gandita de Miron Mitrea in paralel cu a celuilalt pilon al Guvernului Nastase, Octav Cozmanca , fost sef al Administratiei si mana forte care i-a tinut in frau pe baronii locali. Mihailescu a fost la prima sedinta de campanie si a primit o sarcina specifica. „Sunt pe reactie rapida. Adica ce am fost si inainte”, ne-a precizat Mihailescu. In schimb, Cozmanca a cerut o perioada de gandire de doua saptamani pentru a se hotari daca intra in echipa Mitrea. Din echipa de campanie face parte si Ion Moraru, un senator discret, dar foarte eficient. Fost adjunct al lui Mihailescu la SGG intre 2001 si 2004, Ion Moraru nu a iesit in public in ultimii trei ani decat printr-o lovitura spectaculoasa pe piata imobiliara, cand a cumparat cu 9 milioane de euro Palatul Stirbey din Buftea. In echipa lui Mitrea, Moraru se va ocupa de organizarea de mitinguri si de netezirea relatiilor cu celelalte “palate” ale partidului – Kiseleff, Baneasa si grupurile PSD din Palatul Parlamentului. Miron Mitrea i-a adus in echipa pe toti deputatii sai fideli, Valeriu Zgonea, Eugen Nicolicea , Gabriel Vlase, Florin Iordache, Carmen Moldovan, Alexandru Manastireanu. In plus, a chemat-o in echipa sa si pe fosta consiliera a lui Mircea Geoana, Ana Birchall , careia i-a spus ca trebuie sa faca munca pe care o facea pe vremuri Dorina Mihailescu, adica “monitorizari si cercetarea opozitiei”. La sedinta de joi a participat si un fost sef al campaniilor trecute, Dan Nica. Au lipsit ultimii doi responsabili de campanie din PSD, Liviu Dragnea si Titus Corlatean. Cartierul general al lui Mitrea va fi situat intr-o vila a PSD sector 5, pe strada Obedenaru, nr. 33. Marian Vanghelie, seful PSD sector 5, a acceptat sa dea sediul partidului mare, dar l-a trimis in echipa de campanie si pe Madalin Voicu . Mitrea spune ca a preferat Cotroceniul cartierului Baneasa (acolo unde lucreaza departamentele PSD) pentru ca traficul este mai redus si pentru ca sediul este mai discret. „Nu-mi plac sediile mari. Imi plac cele micute. Sunt mai mobilizatoare”. Ca importanta, sediul din Cotroceni are cea mai mare greutate, dupa cum spunea, vineri, strategul-sef din PSD, Viorel Hrebenciuc: „In campanie, structura de partid nu mai conteaza. Staff-ul de campanie conduce”. Geoana, invidios pe masina lui Nastase Mircea Geoana si Adrian Nastase s-au intalnit, sambata, in Kiseleff, pentru a-si imparti atributiile si sediile. Primul va ramane in Kiseleff, al doilea va conduce departamentele (ministerele „din umbra”) din Baneasa. In curte, masina lui Geoana (un Audi A6, B-01-PSD) a fost eclipsata de Chrysler-ul lui Nastase. „Numarul 1” nu s-a abtinut si, uitandu-se la masina „numarului doi”, a aruncat, printre dinti, de fata cu ziaristii, o mica rautate: „Necajitii tranzitiei...” Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea