Social

Ministrul Atanasiu dat încă o dată pe mana Parchetului

Ministrul apărării, Teodor Atanasiu , a fost dat, din nou, pe mana procurorilor. Deputatul PSD, Eugen Bejinariu, membru în Comisia de Apărare a Camerei Deputaţilor, a făcut plangere la Parchet , acuzandu-l pe Atanasiu de abuz în serviciu, întrucat şi-a folosit funcţia în scop publicitar, în momentul în care a cerut retragerea trupelor din Irak. Declaraţiile făcute de Atanasiu cu privire la bugetul ministerului pe care îl păstoreşte la audierile din Comisia de Apărare contravin cu cele făcute, pe aceeaşi temă, la începutul anului, fapt ce l-a determinat pe Bejinariu să se întrebe cand a spus ministrul adevărul. Teodor Atanasiu a susţinut că trupele din Irak trebuie retrase mai ales din cauza bugetului insuficient, după ce la începutul lui 2006 susţinea contrariul. Ziarul Adevărul a semnalat acest aspect imediat după declaraţiile contradictorii ale ministrului Atanasiu. Cu numai cateva zile în urmă, procurorii au primit o altă plangere împotriva ministrului apărării. Adriana Săftoiu, purtător de cuvant al Preşedinţiei, îl acuză pe Atanasiu de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, după ce acesta a declarat în două interviuri - la un post tv şi în ziarul Adevărul că aceasta oferă informaţii "off the record" unor jurnalişti. Atanasiu preciza în interviu că ştie acest lucru de la Direcţia de Informaţii Militare. Ministrul apărării nu a fost informat oficial despre aceste plangeri, întrucat se află în concediu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea