Social

Minerii de la Baia Mare ameninta cu greva

Peste 3.000 de mineri de la Remin Baia Mare au oprit lucrul marţi dimineaţă, timp de o oră, protestand faţă de condiţiile neclare în care se vor face disponibilizările la sfarşitul lunii decembrie."Solicitările noastre au fost discutate în nenumărate randuri cu administraţia companiei Remin şi reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi Comerţului. Au fost multe promisiuni şi nu s-a întamplat nimic”, a declarat preşedintele Uniunii Sindicale Miniere Maramureş, Gheorghe Paşca. Ceea ce doresc minerii să afle sunt condiţiile în care vor fi disponibilizaţi şi dacă vor beneficia de salariile compensatorii de 20.000 de lei. Liderul sindical a explicat că ordonanţa care prevede acordarea acestor salarii expiră la sfarşitul lunii decembrie, odată cu închiderea minelor, şi încă nu este clar dacă personalul disponibilizat va primi salarii compensatorii . Totodată, protestatarii mai solicită şi rectificarea bugetului companiei Remin pentru lunile noiembrie şi decembrie, astfel încat să se continue procesul de producţie pană la închiderea minelor. Sindicatele ameninţă cu greva generală, dacă răspunsul nu va fi mulţumitor.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea