Social

Mercurialul vietii pierdute la datorie

Politele de asigurari de viata ale militarilor romani plecati in teatrele de razboi mentioneaza scurt despagubirile financiare pe care acestia le primesc in cazul in care misiunea nu se incheie cu bine: 80.000 de euro in caz de deces, 60.000 de euro pentru invaliditate de gradele I si II, 40.000 de euro pentru gradul III. Incadrarea in gradul de invaliditate se face de catre medicii militari din Bucuresti si este transmisa societatii asiguratoare ASTRA, cu care Ministerul Apararii Nationale are incheiat contractul de asigurare. Gradul I de invaliditate inseamna ca militarul ranit are nevoie de insotitor si are o capacitate de autoservire scazuta, gradul II - se descurca singur, dar mai incet, iar la gradul III de invaliditate se constata capacitatea de autoservire scazuta, insa poate sa lucreze cu jumatate de norma. „In cadrul contractelor incheiate cu MApN, nu am inregistrat pina acum situatii de invaliditati, ci, din nefericire, doar un caz de deces, despagubit de noi cu suma de 80.000 de euro, conform contractului, victima fiind un militar ucis in Afganistan“, a declarat Gabriela Rusu, director marketing ASTRA- UNIQA. Solde compensatorii Pe linga sumele platite de societatea asiguratoare, MApN acorda 100 de solde compensatorii familiilor militarilor decedati si 50 de solde celor raniti. Un alt amanunt de mentionat este acela ca MApN nu plateste nimic pentru asigurarile de viata ale militarilor. Ele au fost negociate ca bonus, in urma incheierii asigurarilor obligatorii RCA pentru vehiculele armatei. Din 2003 pina in 2006, Romania a pierdut cinci militari in teatrele de operatii din Irak si din Afganistan, a avut 16 raniti, dintre care trei incadrati cu grad de invaliditate II, insa fara nici un membru amputat. Conform acestui diagnostic, doi au fost declarati inapti, iar unul s-a pensionat medical. Doi militari care si-au pierdut cite un picior in Afganistan, Slaniceanu Valerica si Serban Laurentiu, vor intra si ei in comisia medicala pentru evaluarea gradului de invaliditate, cind se vor intoarce in tara. Visul asiguratorilor O data cu intrarea Romaniei in NATO, MApN a inceput sa incheie asigurari pentru parcul sau auto, iar primul contract, semnat in 2003, a avut o valoare totala de 31 de miliarde de lei vechi. Victor Sraer, broker de asigurari, confirma faptul ca semnarea contractului de asigurare RCA cu MApN sau cu Tarom reprezinta visul oricarei firme de asigurare, avind in vedere numarul consistent al vehiculelor. Daca in 2003 firma care a semnat cu MApN contractele de asigurari a fost ASTRA, in 2005 ARDAF a fost cistigatoare. Pentru 2006, ASTRA a revenit cu cea mai buna oferta. Familiile eroilor: cu bani, dar uitate Rudele celor cazuti sau raniti in misiune spun ca primele de asigurare nu acopera si memoria eroilor, care sint uitati de autoritati. Primii doi militari decedati in Afganistan, in 2003, au fost „Lupii negri“ Iosif-Silviu Fogarasi si Mihail-Anton Samoila. Familiile lor au primit cite 20.000 de dolari, plus o suta de salarii compensatorii . Ciprian Fogarasi, fratele unuia dintre militari, spune ca banii de la asigurarea de viata au venit repede, „in maximum o luna“, sotia lui Iosif s-a angajat in Armata, iar costurile mormintului au fost facute jumate-jumate cu cei de la Armata. Cu timpul, eroul national Fogarasi a fost uitat. Dupa trei ani de la moartea sa, la mormint au venit doar cinci-sase colegi de-ai lui Iosif, spune fratele eroului. Speranta Samoila, vaduva sergentului-major Mihail-Anton Samoila, confirma ca suma de 20.000 de dolari a fost mai mica decit i s-ar fi dat familiei unui soldat NATO. „Oricum, nu compenseaza viata sotului meu“, mai adauga femeia. A asteptat banii un an Victor Sonei, care si-a pierdut baiatul in Afganistan in 2005, se plinge ca a primit banii de la Ardaf Galati abia dupa un an, cu mari interventii. Intre timp, prima de asigurare a fost marita la 80.000 de euro. Cadru militar si el, subofiter cu 38 de ani de cariera la activ, Victor Sonei se tinguie: „N-am decit un certificat de deces , ca al oricarui muritor, or, Narcis este erou national, s-a dus acolo din patriotism“. In plus, se roaga de un an si ceva de primarul din Tecuci sa il ajute sa ridice o placa comemorativa pe catedrala unde a fost oficiata slujba de inmormintare. Carmen Hincu, mama lui Bogdan Hincu, primul militar roman decedat in Irak, in aprilie anul acesta, spune ca „nora a primit polita de asigurare de 80.000 de euro, pentru ca pe ea o trecuse Bogdan, bani cu care a achitat datoriile pe care le avea, iar din cele o suta de salarii compensatorii ne-a dat si noua 160 de milioane de lei“. Desfigurat si cu 5.000 de dolari in buzunar Hanganu Polixenia, matusa unuia dintre militarii raniti anul trecut in Afganistan, Hanganu Gabriel, spune ca nepotul ei a stat luni bune in spital in America, sa se recupereze. „I-au facut transplant de piele, ca avea rani si la miini, si la picioare, si pe fata; a venit si la spitalul din Bucuresti, apoi a stat in concediu un an, iar din septembrie o sa vina la Bucuresti pentru o alta operatie estetica“, povesteste matusa. Femeia stie ca nepotul ei a primit 6.000 de dolari, plus alte 5.000 de la ARDAF, pentru cele trei luni de spitalizare. Bani de proteze Sora lui Valerica Slaniceanu, unul dintre militarii romani accidentati in Afganistan, spune ca nu stie nimic despre despagubirile financiare si nici oficialii Armatei n-au contactat-o pentru acest subiect. „O sa aiba nevoie de bani pentru medicamente, plus ca m-am interesat si proteza de picior trebuie schimbata o data la cinci ani si asta o sa coste“, e de parere sora lui Slaniceanu. Americanii au asigurari optionale Familia unui soldat polonez care isi pierde viata in lupta primeste mai putini bani decit cea a unui roman. Un soldat britanic grav ranit sau care isi pierde un membru in razboi primeste o pensie care variaza in functie de virsta, experienta, grad si indice specific pentru problema de sanatate pe care o are. Valoarea medie a pensiei este estimata in jurul valorii de 8.000 de lire sterline, dar diferentele sint foarte mari, pentru ca fiecare caz se calculeaza diferit. In caz de deces, membrii familiei vor primi o pensie anuala de 21.000 de lire sterline. In caz de infirmitate, de pilda, pentru pierderea ambilor ochi, militarul poate primi compensatii de 200.000 de lire sterline. In caz de deces, familia unui militar american primeste 100.000 de dolari. Pe linga aceasta, soldatii americani isi pot incheia o asigurare de viata optionala, cu valoarea maxima de 400.000 de dolari, dar sint obligati sa contribuie lunar din solda proprie. Pentru invaliditate se acorda compensatii intre 25.000 si 100.000 de dolari. Familia fiecarui soldat polonez ucis in lupta in Afganistan sau in Irak primeste echivalentul a 10.000 de euro din partea armatei, care le plateste si o asigurare de viata in valoare de 50.000 de euro. In plus, daca sotia nu are alta sursa de venit sau in cazul in care militarul are copii, acestia vor primi o pensie de urmas, care poate ajunge la 80-90% din solda acestuia. Daca militarul este ranit, el primeste o prima de asigurare de pina la 25.000 de euro. In Bulgaria, decesul se compenseaza cu 30.000-65.000 de euro, in functie de gradul militarului cazut. Un militar ranit primeste o compensatie care variaza in functie de gravitatea ranii. 1.200 de militari instrainati In prezent, numarul militarilor romani dislocati in teatrele de operatii internationale depaseste 1.200, potrivit informatiilor publicate pe site-ul Ministerului Apararii Nationale. Cei mai multi se afla in Irak - 518 si in Afganistan - 512. Principalele misiuni presupun patrulare, observare si cercetare, precum si acordarea de sprijin umanitar pentru populatie, dar si instruirea militarilor afgani sau irakieni. In ceea ce priveste mentinerea pacii in Balcani, 110 militari romani participa in teatrele de operatie din Kosovo, iar 62 in cele din Bosnia si Hertegovina. Misiunile indeplinite de acestia sint de patrulare, de culegere de informatii, protectia populatiei civile.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea