Social

Marijuana are virtuţi terapeutice

Un studiu nou, publicat în Jurnalul American de Neurologie, susţine în mod clar că marijuana are nişte virtuţi terapeutice extraordinare. Autorii studiului cred că medicina modernă mai caută încă dovezi clare pentru ceva ce este cunoscut şi folosit încă de acum 5.000 de ani. Cercetările au demonstrat faptul că fumarea marijuanei este cel mai bun calmant pentru durerile atroce asociate neuropatiilor periferice . Acest studiu a fost realizat pe pacienţi voluntari bolnavi de SIDA care suferă de astfel de dureri aproape imposibil de calmat cu medicamentele existente în prezent, dar neuropatiile periferice se pot manifesta şi la alte categorii de bolnavi, printre care la diabetici, şi pacienţii cu scleroze multiple. Durerea asociată neuropatiilor periferice este extraordinar de rezistentă la tratamentele convenţionale dar nu şi la marijuana. Rezultatele sunt mai mult decat încurajatoare pentru că în cazul în care ar fi fost folosită marijuana de calitate bună, efectele sale calmante ar fi fost cu mult mai bune. Între anii 1840 şi 1900, în revistele şi jurnalele medicale americane şi europene, au fost publicate peste 100 de studii despre efectele terapeutice ale marijuanei, cunoscută şi sub denumirea de canabis. Foarte multe studii şi dovezi vin să susţină de asemenea că efectele terapeutice ale marijuanei nu se opresc doar la calmarea durerilor. Marijuana este eficientă de asemenea în tratarea ameţelilor, a stărilor de vomă, a lipsei de poftă de mancare, spasticitate, alte tipuri de dureri şi de simptome de debilitate. Iar în plus, este extraordinar de sigură pentru organismul uman, mai sigură decat majoritatea medicamentelor prescrise zilnic, mai susţin autorii acestui studiu care au ţinut să precizeze că dacă pană în prezent nu s-ar fi auzit de marijuana şi nu ar fi existat balastul de prejudecăţi morale legate de consumul ei, această descoperire ar fi fost salutată ca un nou ''medicament minune''. efectele fumatului sunt nocive asupra aparatului respirator, dar, mai semnalează autorii studiului, există deja tehnologia pentru realizarea unor vaporizatori care să permită inhalarea de marijuana fără a fuma.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea