Social

Mailat a vrut sa se intoarca in tara acum o luna

Romanul suspectat de uciderea Giovannei Reggiani a solicitat consulatului roman de la Roma un titlu de calatorie dar a fost amanat fara motiv . Nicolae Mailat, rromul acuzat de asasinarea Rovanei Reggiani, a depus cu trei saptamani inainte de a comite talharia o cerere la Consulatul Romaniei de la Roma pentru a primi titlul de calatorie necesar intoarcerii in tara. Daca ar fi primit acest document, poate ca Romania nu ar mai fi fost implicata in acest scandal. Dar titlul de calatorie cerut de Mailat nu a fost acordat din cauza birocratiei ucigatoare a misiunilor diplomatice romanesti. Lui Nicolae Mailat i s-a spus ca poate primi documentul peste o luna". S-a lasat pagubas! Informatiile obtinute, in exclusivitate, de "Adevarul", in Italia, nu au putut fi comentate de personalul Consulatului roman de la Roma. Atasatul de presa este de negasit atat pentru ziaristii romani, cat si pentru cei straini. De altfel, la telefoanele consulatului nu raspunde nimeni. In afara robotului! "Pentru limba romana apasati tasta 1. Bine ati venit la sectia consulara a Ambasadei Romaniei la Roma…". O simpla „foaie consulara" Titlul de calatorie sau "foaia consulara" este documentul care se emite de catre consulat pentru cetatenii care si-au pierdut actele. Practic, aceasta "foaie" este o apostila prin care cel care nu mai are documente de identitate se poate legitima pentru a se intoarce in tara de origine pentru a obtine noi documente ( carte de identitate , pasaport etc.). Conform informatiilor noastre, Mailat s-a prezentat la consulat, insotit de o ruda, pentru obtinerea acestui document. I s-a comunicat ca dureaza cam o luna, fapt pentru care acesta s-a lasat pagubas. Concubina sa povesteste, in editia de ieri a cotidianului "Il Messaggero", ca, intr-adevar, Nicolae Mailat dorea sa se intoarca acasa. A fost blocat de aparatul birocratic care lucreaza in slujba birocratilor. De altfel, Asociatia Romanilor din Italia (ARI) a sesizat in nenumarate randuri modul lent si ineficient prin care se desfasoara activitatea consulara de la Roma. Pe fondul indolentei angajatilor consulatului, mai trebuie mentionat si faptul ca personalul consular este insuficient pentru numarul mare de romani care stau in capitala Italiei. De exemplu, in momentul de fata, doar doi consuli se ocupa de sutele de romani care vin zilnic la misiunea diplomatica. Surse din cadrul consulatului sustin ca s-au facut in repetate randuri cereri pentru suplimentarea personalului, dar imensul aparat birocratic al MAE proceseaza prea greu astfel de date. Atitudinea MAE fata de romanii din Italia este cu atat mai greu de inteles cu cat consulatele din Cizma acumuleaza 35% din totalul incasarilor consulatelor romanesti in strainatate. Anul trecut, numai de la Roma au plecat la buget circa 6 milioane de euro. Veniturile nu sunt prea greu de explicat, din moment ce tarifele sunt invers proportionale cu calitatea serviciilor. De exemplu, pentru traducerea unui simplu permis de conducere, romanii platesc 70 de euro. Problemele consulatelor, reclamate de trei ani Eugen Terteleac, liderul Asociatiei Romanilor din Italia, spune ca a reclamat problema consulatelor de mai mult timp. Referitor la situatia lui Nicolae Romulus Mailat, el spune ca a aflat de cererea depusa de acesta pentru obtinerea titlului de calatorie de la un lider al rromilor. "Din cate am vorbit cu un lider al tiganilor de aici in cursul zilei de ieri, Marin Stefan, care mi-a prezentat aceasta situatie, se pare ca Mailat a fost la consulat acum trei saptamani de zile pentru un titlu de calatorie sa se intoarca in Romania. Asa reiese din declaratiile acestui lider al tiganilor", ne-a declarat Eugen Treteleac. El a precizat ca, de trei ani de zile, a tot transmis recalmatii catre autoritatile de la Bucuresti referitoare la proasta calitate a serviciilor de la consulat. „Toti cetatenii care acceseaza serviciile in momentul de fata, mai ales titlurile de calatorie, vor ca acestea sa le fie eliberate imediat. Nu cum se procedeaza acum la consulat, ca se da o programare peste doua-trei saptamani de zile", a mai spus Terteleac. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
loading...
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu: Branding - Cum sa eviti vecinii nepotriviti

Experti It

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu, multimedia designer si specialist de marketing online

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: 8 functii ignorate ale smartphone-ului care iti imbunatatesc considerabil viata

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Experti It

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Cum se transporta un computer

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.