Social

Londra, oraş contaminat

Urme de substanţe radioactive au fost descoperite în 12 locaţii din Londra, a anunţat şeful Home Office-ului britanic, John Reid. În Marea Britanie, afacerea presupusei otrăviri cu poloniu a fostului spion rus Alexandr Litvinenko ia proporţii îngrijorătoare. Urme de substanţe radioactive au fost detectate în două avioane britanice de pasageri care au efectuat, recent, curse la Moscova. Testele au fost efectuate după moartea suspectă a lui Litvinenko. Potrivit unor noi informaţii, un alt fost agent KGB a călătorit cu unul din avioane după ce s-a întalnit cu Litvinenko. Între timp, profesorul italian Mario Scaramella neagă orice implicare în asasinarea fostului spion rus Aleksandr Litvinenko. Compania British Airways a subliniat că nivelul radiaţiilor este foarte slab, iar riscurile pentru sănătatea publică sunt minime. Un al treilea avion, aflat în prezent la Moscova, urmează să fie şi el testat. Compania trebuie acum să-i contacteze pe cei 33.000 de pasageri care au călătorit, în ultima lună, cu cele trei avioane, ca şi pe cei 3000 de membri ai echipajului. După moartea lui Litvinenko, urme de poloniu au mai fost detectate în cinci locuri din Londra, în care s-a aflat fostul spion. Înainte de a muri, Litvinenko l-a acuzat pe Vladimir Putin că a ordonat asasinarea sa. Moscova a respins acuzaţiile, iar Putin a denunţat ceea ce a numit o "provocare politică". Afacerea s-a complicat şi mai mult după ce fostul premier rus Egor Gaidar s-a îmbolnăvit şi el, brusc, de o maladie misterioasă, în timpul unei vizite în Irlanda. Viaţa sa nu este, totuşi, în pericol. Gaidar face parte din opoziţia rusă, iar prietenii săi cred că şi el a fost otrăvit, dar se feresc să acuze Kremlinul . La Moscova, varianta unor asasinate ordonate de putere este considerată prea simplă, astfel că au apărut tot felul de speculaţii. Unii analişti cred că se încearcă destabilizarea actualei guvernări, iar alţii vorbesc de o luptă în culise pentru succesiunea preşedintelui Putin.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea