Social

Liceenii învaţă să fie lideri

Chiar dacă au fost în vacanţă săptămana trecută, liceenii din mai multe şcoli bucureştene au învăţat să fie traineri în cadrul unui program desfăşurat la Şcoala Superioară Comercială "Nicolae Kretzulescu". Timp de trei zile, tinerii au urmat cursul "Vreau să fiu trainer!", care face parte din proiectul "Liderii Mileniului III", organizat de Fundaţia Codecs pentru Leadership împreună cu Ministerul Educaţiei. Programul cuprinde mai multe traininguri precum "comunicarea în echipă", "inteligenţa emoţională", "win-win", "diversitatea în organizaţii", "sufletul tău- inima mea ". Fiecare dintre aceste module durează de la nouă pană la 12 săptămani şi costă 170 de lei. „Blazonul personal", în cateva cuvinte Cursul organizat la Colegiul "Kretzulescu" a început cu "blazonul personal", cand fiecare dintre participanţi s-a prezentat în cateva cuvinte. Cei mai mulţi tineri nu erau la primul modul, printre cursanţi aflandu-se şi studenţi din anul I. "Eu am început cursul anul trecut, dar am mai venit şi acum pentru că vreau să-l termin", spune Ionela Burtea, studentă în anul I la Psihologie . Din prezentarea pe care şi-a făcut-o a reieşit că ea este punctuală, dar că îi este frică de public. O altă cursantă a fost Raluca Mancu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul "Jean Monet". Ea spune că de cand urmează aceste cursuri pentru lideri îşi rezolvă mult mai uşor problemele cu profesorii ei. Şi asta pentru că uneori are "cei mai drăguţi profesori din lume". Emoţii mai puţine la olimpiade Cătălin Grigore, de la Liceul "Moisil", a parcurs modulul "sufletul tău-inima mea". De atunci îşi stăpaneşte foarte bine emoţiile. "E mult mai uşor pentru mine să-mi ţin în frau teama de teze şi de olimpiade", spune Cătălin. Pană acum, la program au participat 5.000 de elevi. Mai multe detalii despre desfăşurarea programului se pot afla de la www.lmt.ro.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea