Social

Liberalii spun ca primarii PD-L sunt ilegali

Liberalii suceveni sustin ca PD-L are in momentul de fata, in judetul Suceava , doar primari ilegali . Vicepresedintele PNL Suceava, Mihai Steiciuc, a facut referire la acei primari care candideaza in aceste alegeri locale din partea PD-L, dar care in momentul aparitiei prevederilor legale privind sanctionarea migratiei politice se aflau in alte partide.

„PD-L nu are primari, ci numai niste oameni care stau ilegal pe fotoliul de primar in aceasta luna. Prefectul judetului chiar a avertizat ca multe dintre deciziile luate acum de acesti primari sunt ilegale, motiv pentru care ar trebui sa aiba grija la ce fac in aceasta perioada”, a declarat Steiciuc. Potrivit prevederilor legale, in cazul primarilor, incetarea de drept, inainte de expirarea duratei normale a mandatului, are loc atunci cand acesta pierde, prin demisie , calitatea de membru al partidului pe a carui lista a fost ales.

„Acesti primari continua sa creada ca daca acum sunt in PD-L li se permite totul, chiar si sa incalce legea. Asa numitii primari PD-L sunt primari ilegali. Poate exista unul sau doua cazuri in care ei au fost exclusi din partidele in care erau, dar majoritatea nu au fost exclusi, motiv pentru care nu ar mai trebui sa fie primari”, sustine Steiciuc. (continuarea in Suceava News)

 

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Sursa: Suceava News

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului