Social

Legea educatiei iese cum vor sindicalistii

Rectorii vor fi alesi, nu vor da concurs. Aceasta e ultima dintre concesiile facute de ministrul Adomnitei. Ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, a cedat inca o data la negocierile pentru noua lege a invatamintului. Reprezentantii universitatilor din Federatia „ Alma Mater “ au reusit pina la urma sa-l convinga si cu privire la modul de alegere a conducerii universitatilor. Astfel, alegerea rectorului va fi lasata la latitudinea fiecarei universitati. „Am inteles ca si sindicatele ar fi de acord ca desemnarea conducerii unei universitati sa fie reglementata la nivelul cartei universitare. Acolo sa se scrie regulile prin care se aleg, prin concurs sau prin vot, un rector si conducerea universitatii, cu conditia clara sa fie consultati si sa aiba un cuvint de spus in intocmirea cartei si membrii de sindicat“, a spus Cristian Adomnitei. Daca acum citeva saptamini reprezentantii sindicatului din invatamintul universitar au plecat de la negocieri pe motiv ca nu ajungeau la nici o concluzie cu ministrul Educatiei, acum seful „Alma Mater“, Razvan Bobulescu , spune ca, „in principiu, am reusit sa obtinem aproape tot din ceea ce ne-am propus“. „Doar la Statutul cadrului didactic au mai ramas citeva lucruri de discutat, dar in citeva zile se termina“, explica Bobulescu. Pina si functia de lector va ramine in lege, cu toate ca pina acum se discuta de compatibilizarea invatamintului superior romanesc cu cel din strainatate, unde nu exista preparatori sau lectori, ci doar asistenti, conferentiari si profesori universitari . Ministrul Educatiei a cedat si la cererile studentilor, care il acuzau ca in proiectul de lege a invatamintului ei nu mai aveau garantia burselor si a subventiilor. Dupa o runda de negocieri, studentii s-au ales si cu o Agentie de Credite. Institutia urmeaza sa se infiinteze in subordinea ministerului si sa le acorde tinerilor bani atit pentru studii, cit si pentru chirie, imbracaminte, hrana si pentru alte cheltuieli pe care un student nu si le poate permite. Si in cazul religiei ministrul Adomnitei a decis ca nu va fi o materie obligatorie pentru liceu, iar pentru clasele de gimnaziu, aceasta va fi materie optionala. Ministerul Educatiei a introdus, la un moment dat in proiectul de lege a invatamintului, o prevedere care stipula ca religia sa devina obligatorie si la liceu. Sindicalistii din invatamint au sustinut de la punerea in dezbatere a proiectului ca obligativitatea religiei a fost introdusa in lege fara ca ei sa fie consultati si ca nu sint de acord cu propunerea ministrului. „Am clarificat o serie de probleme legate de numirea managerului la scoli, descentralizarea, drepturi salariale si obligatii si sanctiuni referitoare la catedrele didactice“, a spus Aurel Cornea, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint. El a afirmat ca sindicatul si-a atins scopul, iar singurul lucru care mai ramine de „clarificat“ este salarizarea personalului nedidactic. In schimb, sindicatele au acceptat desfiintarea examenului de titularizare , in favoarea unui concurs pe care acestia il vor da la scoala unde vor sa se angajeze. Insa seful FSLI a precizat ca s-a reusit garantarea postului obtinut astfel incit, in cazul unei restringeri de activitate, profesorul titular sa ramina pe post si sa poata opta pentru o alta scoala. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea