Social

Lacul Leman, marea din Alpi

Eleganta Elvetiei, savoarea Frantei, castele, munti si... cateva mici secrete. Sa inoti linistit intr-o apa de cristal, in care se oglindesc silueta unui castel elvetian si masivul Mont Blanc acoperit cu zapada imaculata. Nu este scenariul unui clip de promovare a unui teritoriu din lumea iluziilor. Este doar una dintre senzatiile cu care ramai dupa o vacanta pe malul lacului Leman. I se poate spune "Marea din Alpi". Lung de aproape 73 de kilometri si lat de aproape 14, este al doilea lac al Europei, dupa Balaton, si cel mai mare dintre lacurile alpine. Capatul vestic se afla la Geneva , cel mai cosmopolit dintre orasele elvetiene, locul de unde Rhonul iese din lac si porneste cu o viteza ametitoare spre Burgundia si apoi spre Mediterana. Capatul de est se afla la Montreux, cu festivalurile si cu nu mai putin celebrul sau cazinou. Intre acestea, pe malul nordic elvetian si pe cel sudic francez se aliniaza orase si sate pline de farmec, castele si plaje. Soseaua ce da ocol lacului se agata de abruptul muntelui, apoi coboara prin orasele si sate inundate de flori, serpuieste printre podgoriile savoiarde, da ocol terenurilor de golf, proprietatilor burgheze si castelelor parca neschimbate din vremurile marchizilor, trece razant cu porturi pentru iahturi si mici ambarcatiuni cu vele. Evian, dar nu la pet! Evian nu este doar o eticheta de apa minerala "de fite". Evian este numele statiunii de pe malul francez al lacului Leman, cea mai cunoscuta la noi, gratie peturilor pe a caror eticheta se vad culmile Alpilor. Promenada, cazinou, varfurile inzapezite de pe fundal, vechiul pavilion pentru cura care acum gazduieste diverse expozitii de arta, portul, plaja. Evian ofera imaginea tipica pentru localitatile mai mari sau mai mici de pe malul lacului. Thonon-les-Bains, statiunea invecinata, nu a avut sansa de a exporta ape minerale in Romania, asa ca nu este atat de cunoscuta pe meleagurile noastre. Francezii vorbesc totusi despre Thonon ca despre "inima" rivierei sudice a lacului Leman. Orasul numara 30.000 de locuitori, iar centrul sau istoric - situat la inaltime fata de lac si accesibil cu funicularul – este mereu animat. Dar mai ales joia dimineata, in traditionala zi de targ. Este impresionant prin gradinile sale si prin vechile case de odihna ridicate de bogatii Frantei si Elvetiei, in ultimii 200 de ani. Micul paradis secret Riviera franceza are o mica "perla secreta" - Yvoire -, cotata printre cele mai frumoase comune din Hexagon. Si printre cele mai "inflorite", localitatea laudandu-se cu numeroase premii nationale si internationale pentru aranjamentele sale florale. Niciun coltisor nu ramane neacoperit de explozia multicolora. Plasat strategic pe un promontoriu ce asigura controlul asupra traficului naval spre Geneva, micul sat de pescari a fost fericit de ducii de Savoia cu un castel, din care azi a mai ramas doar donjonul. Contemporanii l-au fericit cu restaurante si mici hoteluri ce se insira linistite de-a lungul stradutelor pietonale, cu nenumarate mici magazine de suveniruri, cu o plaja si cu un port pline de poezie. "Cea mai mica metropola a lumii", cel mai mare port al ... Malul nordic al lacului apartine Elvetiei. Autostrada care leaga Geneva de Montreux, trecand prin Lausanne, este construita direct in coasta muntelui si ofera o panorama superba asupra lacului. Jos insa, soseaua cu doua benzi dezvaluie adevarata frumusete a locurilor. Orasele si comunele parca sunt desprinse din povesti, si linistea unei promenade pe malul lacului nu este tulburata decat de clipocitul ratelor si lebedelor. Versoix ne poate spune multe noua, romanilor, pentru ca regele Mihai si-a petrecut aici o mare parte din exilul sau. Altfel, comuna este una absolut obisnuita - la standardele de aici, desigur -, insa merita o plimbare pe cheiul plin de flori. Mai mare si mai interesant este insa orasul Nyon, cu vestigiile romane, castelul, portul si plaja. Elegantul Vevey este orasul in care Charlie Chaplin si-a petrecut ultimii ani ai vietii. Lausanne, important oras universitar, situat intre lac, podgorii si Alpi, este sediul Comitetului International Olimpic, iar Muzeul Olimpic merita o vizita. La fel, castelul si catedrala, plus o plimbare pe stradutele pitoresti, cu mici magazine si restaurante, ce coboara dinspre centrul istoric spre port si plaje. Un Monte Carlo elvetian Autorul articolului, la GenevaLa capatul estic al lacului se afla Montreux, oras-statiune de o eleganta aparte. Poate fi considerat un Monte Carlo al Elvetiei, datorita cazinoului, restaurantelor si hotelurilor sic ori resedintelor luxoase. Dar si datorita gradinilor cu numeroase plante mediteraneene, mentinute in viata de boarea Italiei, a carei adiere se simte pana aici. Montreux gazduieste festivaluri muzicale celebre, cel mai cunoscut fiind cel de jazz. Pe promenada ce margineste lacul se aliniaza statuile monstrilor sacri ai muzicii de jazz, care au sustinut aici concerte memorabile. Cei mai multi turisti prefera sa se fotografieze insa langa statuia lui Freddie Mercury, fostul component al legendarei formatii Queen. Geneva, orasul perfect Castelul Chillon, o legenda in piatraI se spune "cea mai mica dintre metropolele lumii" sau "Roma calvina". Dar cei care au vizitat-o vorbesc despre ea ca despre "orasul perfect". Port, plaje in mijlocul orasului, gradini, hoteluri si magazine luxoase si, peste toate, o exceptionala calitate a vietii. La acest nivel de viata ridicat contribuie, in afara de invazia de turisti, sectorul financiar-bancar, numeroasele multinationale care isi au sediile in zona si pleiada de organisme internationale gazduite de acest oras: sediul ONU, Organizatia Mondiala a Comertului , Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale, Crucea Rosie, Organizatia Meteorologica Mondiala si inca multe, multe altele. Standardele de civilizatie si securitatea extrem de ridicata, ca si viata linistita a orasului au atras aici un numar important de celebritati din show-bizz, sport si chiar din lumea politica. Un alt atu al orasului este situarea acestuia. O ora de Mont Blanc, trei ore de Coasta de Azur, trecand peste Alpi, o ora si jumatate pe autostrada pana la Lyon, trei ore cu TGV-ul pana la Paris. NU RATATI ! - Castelul Chillon. Imaginea castelului situat la marginea orasului Montreux este arhicunoscuta, fiind reprodusa pe numeroase pliante si postere, salvata pe ecranele a milioane de PC-uri din intreaga lume. Povestea acestui castel, mentionat pentru prima oara in secolul al XII-lea, este si ea celebra – macar fiindca l-a inspirat pe Lordul Byron pentru celebrul sau poem "Prizonierul din Chillon". Cu toate acestea, vederea "originalului" te lasa fara suflare. - Vinurile si mancarea savoiarde. Mancarea oamenilor de munte din zona se bazeaza pe amestecul de branzeturi topite, carnuri proaspete sau afumate, cartofi si alte ingrediente specifice zonei. Plus varietatea de peste oferita de lacul Leman. Oricum, nu trebuie ratat fondue , un amestec de branzeturi topite, servit intr-un ceaun mentinut permanent deasupra unei flacari sau raclette – branza topita pe o plita incinsa. Incercati si tartiflette, un amestec de branza topita, sunca si cartofi, servit intr-un bol de lut fierbinte, alaturi de salata si mezeluri locale. Vinurile savoiarde, obtinute pe versantii abrupti ce se prabusesc in apele lacului, sunt aspre si acidulate, numai bune sa insoteasca pestele sau sa taie grasimea branzeturilor topite. - Gruyerre. Faceti o excursie de o zi pe drumul care leaga Lausanne de capitala elvetiana, Berna, si opriti-va in comuna care da numele celebrului sortiment de branza. Si aceasta, nu numai pentru degustari de branzeturi, ci si pentru a admira castelul si impresionanta panorama a vailor Alpilor. - Croaziera pe lac. Vase de pasageri fac legatura intre porturile de pe malurile francez si elvetian. Veti admira fundalul Alpilor inzapeziti, castelele si domeniile elegante cu iesire la lac, oraselele si satele care parca se iau la intrecere pentru cele mai frumoase aranjamente florale. ATENTIE ! - Bugetul. Nu este o destinatie chiar ieftina, mai ales in zona elvetiana. Oricum, pentru cumparaturi sau mese copioase la restaurante, alegeti malul francez. Un apartament de vacanta pentru doua persoane poate fi inchiriat, pe malul francez, contra a 300-400 de euro pe saptamana, mai ales daca va faceti rezervarea din timp. Masa la restaurant , circa 20-30 de euro de persoana. Pentru o masa de pranz, de foarte buna calitate si la un pret mai scazut, incercati "cafetariile" de pe langa marile magazine, frecventate indeosebi de localnici. - Pauzele lungi si dese… Pauza de pranz este respectata cu sfintenie pe ambele maluri ale lacului. Intre orele 13 si 15, institutiile precum posta sau bancile sunt inchise si aveti putine sanse sa gasiti vreun magazin deschis. Nu aveti decat sa va dati dupa programul localnicilor si sa va asezati la o masa. - Seri linistite. Elvetienii - mai ales locuitorii Genevei - au obiceiul sa se retraga devreme la casele lor. Sa nu va mire daca pe la ora 20 va veti trezi stingher pe o straduta din orasul vechi al Genevei, in timp ce chelnerii strang mesele de pe terase si se pregatesc de inchidere.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea