Social

La plaja, numai dupa varsta de doi ani

Medicii spun că expunerea precoce la soare afectează dezvoltarea fizică şi psihică a copilului. Soarele este cunoscut pentru proprietăţile sale în tratarea unor boli de piele. Cu toate acestea, o expunere îndelungată la lumina solară poate fi dăunătoare pentru organism. Razele ultraviolete provoacă arsuri, riduri, pistrui , modificări ale structurii pielii, dilatarea vaselor de sange, cancere de piele, dar şi erupţii. Cei mai afectaţi pot fi copiii, a căror expunere la soare ar trebui făcută după varsta de doi ani. În perioada copilăriei, expunerea la soare trebuie să se facă în primele ore ale dimineţii. „Pană la doi ani, copilul nu trebuie expus razelor UV, iar peste această varstă, el trebuie expus cu măsură, avand întotdeauna capul acoperit pentru a se evita diverse afecţiuni neurologice", a explicat dr. Virgil Feier, preşedinte al Societăţii Romane de . Copiii se află într-o continuă dezvoltare şi de aceea sunt predispuşi dezvoltării unor afecţiuni mai frecvent decat adulţii. Numeroase funcţii vitale, precum sistemul imunitar, nu sunt complet dezvoltate la naştere, iar în aceste condiţii reducerea expunerii la soare este calea cea mai eficientă de a proteja sănătatea micuţului. Expunerea la soare în copilărie, risc de cancer la maturitate Copiii necesită măsuri speciale de protecţie solară în contextul în care pielea lor este mult mai sensibilă, chiar şi o expunere pe termen scurt putandu-se finaliza cu serioase arsuri. De asemenea, studiile arată că tinerii sunt cei mai expuşi razelor solare, estimandu-se că 80 la sută din expunerea la razele UV se înregistrează înainte de varsta de 18 ani. „Majoritatea cazurilor de melanom malign ( cancer de piele ), se înregistrează în cazul adulţilor, însă acestea sunt rezultatul expunerii necontrolate la soare în perioada copilăriei", a afirmat dr. Virgil Feier. Conform unui studiu efectuat de cercetătorii australieni, patru din cinci cazuri de cancer de piele pot fi prevenite prin mijloace simple de protecţie solară. Astfel, încurajandu-i pe cei mici să ia mă­surile de protecţie corespunzătoare, sunt prevenite atat efectele pe termen lung, cat şi cele pe termen scurt, asupra sănătăţii. Printre aceste măsuri sunt cuprinse: acoperirea capului şi purtarea ochelarilor de soare, folosirea unei creme cu factor de protecţie 15+, limitarea timpului petrecut sub razele soarelui la orele amiezii. Crema de protecţie solară nu trebuie folosită numai în cazul în care suntem pe plajă sau la piscină, ci trebuie aplicată de fiecare dată cand ieşim din casă, copiii putand să sufere arsuri şi în excursiile de weekend, pe drumul către grădiniţă, în timpul jocului în aer liber sau pe balcon. Cremă de protecţie şi pentru zilele noroase Folosirea protecţiei solare începe întotdeauna cu evitarea vestimentaţiei sumare precum şi a expunerii între orele 10 :00 şi 16 :00, cand razele soarelui sunt cele mai puternice. Parasolarele sunt şi ele eficiente, însă nu asigură o protecţie totală, razele ultraviolete fiind reflectate de nisip şi apă. Folosirea unei creme cu funcţie de ecran-solar, chiar şi în zilele noroase, cu factor de protecţie de cel puţin 15, asigură o protecţie parţială împotriva arsurilor provocate de soare. Ecranele solare trebuie aplicate cu aproximativ 20 de minute înainte de a ne expune la soare, acţiune ce se repetă la fiecare două ore.
loading...
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.